Relațiile de iubire, context de vindecare și de creștere personală

La baza existenței noastre suntem legați și interdependenți unii de alții fie că știm sau ne dăm seama de asta, fie că nu știm sau nu conștientizăm.

„Suntem cu toții într-o relație, iar relația este realitatea de bază a experienței umane, a naturii și a cosmosului.” 

Harville Hendrix, Ph.D.

Esența noastră relațională ne predispune să tânjim după relațiile cu alții, nu pentru că avem nevoie de ele, ci pentru că existența conectării cosmice este esența noastră adică relaționarea este în natura noastră, este ceea ce suntem.

Autor articol: Psiholog Relațional Niculina Gheorghiță

Tot ce avem nevoie de la îngrijitorii noștri (mama, tata, bunici, mătuși) pentru a atinge maturizarea și pentru a susține conștiința interconectării noastre sunt lucruri de bază și anume: prezență, rezonanță, sprijin și structură stabilă și caldă. Atâta timp cât obținem aceste lucruri în copilărie totul va fi bine, devenim adulți echilibrați și ne formăm relații armonioase.

Însă, dacă în copilărie nu am primit aceste lucruri, sau le-am primit parțial sau sporadic vom căuta la maturitate pe cineva, care să ni le ofere.

Dacă în copilărie am primit aceste lucruri am trăit conexiunea care are în spate siguranță și structură și este un sprijin care caracterizează contextul relației copil-îngrijitor,  iar mai târziu parteneriatele de cuplu.

De-a lungul vieții succesul nostru în susținerea conexiunii și a identității noastre cosmice, de la naștere până părăsim această existență este dat de, susținerea concreteții identității relaționale din mediul relațional pe care l-am ocupat în copilărie

Dezvoltarea noastră emoțională, mentală și relațională este determinată de câteva stadii de dezvoltare .

Stadiile de dezvoltare din copilărie sunt:

• 0-1 an – Conectarea;
• 1-3 ani – Explorarea;
• 3-5 ani – Identitatea,
• 5-7 ani – Competența,
• 7-12 ani – Socializarea,
• 14-24 ani – Intimitatea.

Împlinirea sau suportul primit pentru experimentarea acestor stadii, influențează alegerea partenerului intim la maturitate, iar calitatea mediului relațional modelează calitatea emoțională și comportamentală a relațiilor de la maturitate.

Fiecare stadiu are propria agendă care poate fi îndeplinită doar într-un mediu relațional optim, de aceea tot ce nu realizăm în copilărie, va întârzia procesul de dezvoltare și va apărea în relațiile intime și semnificative de la maturitate ca nevoi, care e necesar să fie îndeplinite exact cum trebuiau în copilărie.

Suferința din relații, apare deoarece în copilărie într-un anumit stadiu de dezvoltare din cele 6, a apărut o fisură în relația cu îngrijitorii.

De aceea în orice stadiu apare fisura, acea sarcină neîndeplinită de dezvoltare își va face apariția în relațiile intime pentru a fi completată.

Astfel pentru a experimenta cu adevărat conectarea cu ceilalți și siguranța necesară evoluției, este necesar, să ne cunoaștem pe noi înșine și să acceptăm partenerul așa cum este și pentru cine este.

Orice experiență a conexiunii dinainte de a ne cunoaște și de a ne privi ca două ființe diferite într-o relație, este o iluzie adică este o conexiune cu sinele nostru proiectat.

Astfel conexiunea reală și autentică necesită pe lângă diferențiere, atât acceptare cât și afirmare.

(Va urma)