Iubirea este un câmp de energie care se activează doar atunci când ești în prezent aici și acum. Când ajungi să accepți iubirea în viața ta e semn că ai integrat părțile sinelui pierdute, negate, renegare și te-ai adus în prezent.
Noi nu putem fi niciodată deconectați. Asta este o iluzie.
Autor articol Psiholog Niculina Gheorghiță
Însă ne putem simți deconectați prin retragere, neacceptare, devalorizare și astfel de atitudini interioare subiective.
Putem să experimentăm deconectarea prin egocentrismul manifest și de asemenea dacă suntem captivanți de propriile noastre opinii, în loc să ascultam, atât nevoile noastre cât și pe ale altora.
Însă indiferent de cât de deconectați ne simțim, la nivel cuantic facem parte din acea țesătura universala, întrepătrunsă a vieții.
Avem 3 modalități de a a reuși să acceptăm iubirea în viața noastră.
- Neuroplasticitatea cerebrală. Dacă faci ceva diferit de suficiente ori, poți să dezvolți un nou obicei, o noua atitudine sau o noua abilitate. Astfel corpul și emoțiile tale Creează un parteneriat cu creierul tău influențându-i și transformarea.
- Schimbarea mediului existențial. De exemplu dacă te poți muta în altă zonă, cu alți oameni unde creezi alt tip de relații. În aceasta nouă configurare, vechile căi neuronale devin treptat inactive, în vreme ce sunt create noi căi neuronale în funcție de noua abordare.
- Păstrezi relațiile cu aceleași persoane, dar să schimbi natura acelor relații. Adică să faci interacțiuni diferite. Aceasta a treia modalitate, se realizează prin terapia IMAGO care ne îndruma cum să creăm într-o relație, condițiile care vor încuraja schimbarea pozitivă în tipare.
”Cu alte cuvinte mediul corect, reeducă creierul.”
Ne susține ca parteneri, să ne concentrăm pe ceea ce am putea face amândoi, pentru ameliorarea calității spațiului dintre noi. Atunci când începi să vizualizezi relația în sine ca pe o entitate vie, atitudinile se schimbă. Începi să fii atent la contribuția ta personală în cuplu (elimini critica, negativitatea și delăsarea) și începeți să onorați calitatea forțelor invizibile care vă țin împreună. Fiecare decizie este luată prin prisma a ceea ce e mai bine pentru relație.
De asemenea oamenii nu pot primi iubirea pentru că, nu pot accepta contribuțiile pozitive de la trăsături, talentele și calitățile pe care le-au renegat, și nu pot primi darurile cu care părinții lor nu au fost de acord să le aibă, indiferent de motiv. Cu alte cuvinte respingerea de sine și ura de sine ne blochează capacitatea de a prelua ceea ce ar fi vindecător.
Oamenii caută mereu această energie a iubirii – este forța cu care ne susținem viața.
De aceea Nu Poți vindeca deconectarea nici prin iubirea exagerată pentru alții sau pentru Dumnezeu, natură, etc. Soluția corectoare stă în a iubi la partener acele trăsături, obiceiuri, atitudini și comportamente pe care le face, și te scot din sărite.
Între aceste trăsături ale partenerului și autodeprecierea ta, stă în mecanismul de proiecție. Adică ceea ce nu-ți place și ai respins la tine, proiectezi asupra celorlalți. Unde proiectam cel mai ușor? – La partener
De ce? Deoarece pentru a putea comunica și relaționa cu acele părți din tine neintegrate – fără de care te simți incomplet – le proiectezi asupra partenerului tău și relaționezi cu ele în această forma.
Cheia este sa înțelegi, accepți și iubi la partener, lucrurile pe care în fapt le urăști pentru că, atunci de fapt le vei iubi la tine însăți. Acest lucru funcționează deoarece creierul tău nu face distincția între a te iubi pe tine însuți și al iubi pe celălalt. Fiziologia internă, chimia de a iubi este aceeași indiferent cine este obiectul.
Prin acte repetate de acceptare iubitoare, reunești toate părțile neglijate, abuzate și înfricoșate. Treptat ești adus la stadiul de întreg complet, plenar prin munca dificilă a practicării acceptării.
Pentru a construi această noua înțelegere Harville și Helen recomandă câțiva pași optimi:
- Conștientizează faptul că partenerul tău are unele trăsături care îți activează energia și care sunt conectate cu tine, într-un fel sau altul;
- Întreabă-te cum îl ajută aceste trăsături pe partenerul tău să funcționeze și să supraviețuiască;
- Dezvolta compasiunea atunci când partenerul tău face lucruri care nu-ți plac;
- Întreabă-te în ce măsură ești la fel, ca trăsăturile pe care le antipatizezi la partenerul tău;
- Adopta mai multe dintre trăsăturile care-ți plac la partenerul tău, într-un mod constructiv;
- Planifică modul în care amândoi vă puteți atinge scopurile, exersând trăsăturile supărătoare de o maniera mai constructivă.
Influențăm procesul de acceptare a iubirii dacă știm că:
- Energia merge pe urmele atenției;
- Contează ceea ce gândești;
- Dezghețată imaginile înghețate;
- Ai grija la rezistența;
- Ai grija la sabotajul inconștient;
- Observa și celebrează mici schimbări.
Fiind conștienți de aceste direcții, veți putea vedea lumina de la capătul tunelului plin de luptă cu partenerii de cuplu de până acum, și anume: Veți putea accepta iubirea în relații, dacă ați ajuns să integrați părțile pierdute, negate și renegate din sinele vostru.
Fiind compleți ceilalți vor veni cu iubirea lor care va intra în rezonanță cu iubirea voastră pe care o conțineți și astfel veți putea trăi o viața deplină în cuplu.
Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și acceptarea iubirii.
(2) Comments for this blog
Mi-as dori mult ça intr-o buna zi sa ne cunoaste. Locuiesc in Franta de 16 ani si nu demult am descoperit ça exista o fiinta minunata numita Niculina Gheorghita. Va multumesc din suflet doamna scumpa ça mi-ati schimbat viata fara sa ne cunoastem print emisiunile dumneavoastra. Pacat ça, cartile dumneavoastra nu pot fi trimis si in strainatate. Dar intro buna zi cine stie.
Buna ziua. Cărtile pot fi comandate si din strainatate si vi le trimitem cu drag.