Manifestarea din punctul meu de vedere este un proces prin care externalizezi ceea ce conții în interior. Este atât un proces subiectiv care ține de voința, motivație, determinare (vreau, îmi doresc) cât și un proces obiectiv (se vede în exterior în planul concret) adică se poate cuantifica și măsura.
Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță
De exemplu vreau și îmi doresc să fac școala de șoferi și să conduc o mașina. Este ceva subiectiv că vreau eu din interior( pentru împlinirea diverselor nevoi), și este și obiectiv când încep să fac acțiuni care sunt concrete: mă înscriu la școala, învăț legislația, fac ore cu un instructor, mai multe zile până deprind cu adevărat această abilitate și dau examen cu forul superior care în funcție de cât de pregătit sunt, primesc aprobarea și certificarea că pot conduce mașina pe drumurile publice.
Deci avem partea subiectivă care vine din interior și partea obiectivă care se vede prin carnetul de șoferi luat și apoi în timp cu antrenamentul necesar – partea subiectivă, în funcție de mulți alți factori – voi deveni un șofer desăvârșit fără evenimente în trafic – partea cuantificabilă (vizibilă). Deci mi-am dezvoltat o abilitate în timp, cu antrenament, muncă și perseverență.
Vorbesc despre acest proces sau fenomen – cum vreți să-i spuneți – de peste 20 de ani, cu apariții în media de peste 17 ani, în care explic cum am descoperit eu că funcționează crearea realității proprii, însă azi am simțit să fiu mai clară în a explica acest proces.
În tot acest timp, și cu mult timp înainte, am studiat din mai multe perspective acest fenomen și l-am concretizat în următorii pași pentru materializare.
Manifestăm din interior și materializăm în exterior.
Cum facem asta?
- Din punctul meu de vedere primul pas și foarte important este să descopăr ce vreau eu cu adevărat;
- Apoi definesc ce vreau și formulez un gând nou;
- Următoarea etapă a procesului este să îl imprim conștient în subconștient – asta se face în timp prin diverse metode știute deja;
- Atunci când am reușit să imprim ceea ce vreau, acel ceva devine o stare (atitudine) sau abilitate ( ca în exemplul de mai sus) și voi putea materializa în exterior, la vedere – aici apare partea obiectivă a acestui proces;
- Iar această stare din interior va duce la materializarea propriu-zisă.
Prin materializare înțeleg că fac frecvență specifică din interior spre exterior și aduc în realitatea mea oameni, locuri, momente, evenimente care duc la împlinire a ceea ce manifest din interior. Nimeni nu poate face nimic pentru noi din exterior. Totul este precum în cer(interior) așa și pe pământ (exterior) – ca in imaginea din acest articol.
Sunt mulți oameni, unii chiar erudiți, care cred că această manifestare este o magie de luat în derâdere.
Însă nu e nimic magic aici e doar conștiență, cunoaștere, muncă, consecvența și observare. Știți ca eu vin cu exemple personale de când cercetez acest fenomen, așa că vă voi oferi și în acest articol un exemplu personal trăit recent.
După ani de muncă continuă( conform programelor din interior: muncă, muncă și iar muncă) am simțit că sunt obosită și că e timpul să fac ceva. M-am întrebat ce vreau eu de fapt, sau care e nevoia mea pentru a ieși din această stare de oboseală? Stând cu mine și autoobservându-mă câtva timp, am realizat că am nevoie de relaxare (care este total diferit de odihna- pentru ca mă odihneam conform metodelor la îndemână, dar nu ieșeam din acea stare de oboseală).
Aici este etapa când mi-am definit ce vreau eu cu adevărat (pasul 1 din proces).
Am început, așa cum recomand tuturor, cu o afirmație de lucru, adică un gând nou (pasul 2 din proces): eu sunt dintotdeauna relaxare în manifestare.
Am început această afirmație în tehnica (pasul 3 din proces), spunând cu consecvența zilnic(rostit de 21 de ori) sau de 3 ori pe zi (câte 21 de ori consecutiv), acest gând sub formă de afirmație.
În același timp îmi continuam activitatea de zi cu zi însă la un moment dat, după vreo 5 luni de lucru (deci timpul este în funcție de cât de puternice sunt imprimate în subconștient credințe opuse acelui fenomen – în cazul meu opuse relaxării) – am deschis agenda și mi-am spus: oare am o săptămână în care pot să mă sustrag din activitățile mele?
Am găsit pe agendă o săptămână fără activități programate fizic, aveam doar o activitate online pe care o puteam face de oriunde. Atunci am intrat pe Google și am dat căutare pentru un centru de relaxare bun din România. Mi-a apărut pe motorul de căutare o locație al cărui proprietar îl cunosc de ani de zile (care m-a invitat și în trecut dar „nu aveam timp” – nu conțineam starea în interior). Așa ca l-am sunat i-am spus că pot veni în perioada X pentru relaxare. A verificat la locație și mi-a comunicat că pot veni cu drag (acesta este pasul 4 din proces).
Deci avem partea subiectivă – identificarea a ce vreau și am nevoie, apoi lucrul cu mintea mea pentru a imprima în interior această stare, partea obiectivă în care am acționat și am ajuns să trăiesc relaxare. Aceasta este partea cuantificabilă măsurată. Adică am putut sta câte 2 ore pe zi măsurabil și cu martori) la câte o procedură de relaxare, fără să mă mișc și să mă agit. Cumătra mea de la Constanța când mergeam la ea la salon, în ultimii 10 ani, prima mea întrebare era: cât durează acea procedură sau mască?, și ea poate confirma obiectiv ca după 20-30 minute începeam să mă foiesc și să o întreb din 5 în 5 min cât mai durează.
Iar partea de materializare este că, era loc la acea locație exact în perioada în care aveam și eu liber în agenda (pasul 5).
Asta poate părea magic – dar ține de un principiu din fizica cuantica și anume: totul se întâmplă conform intenției (conținută în interior) observatorului – însă, nu este magic deoarece eu am creat timp de 5 luni în câmpul cuantic acest lucru să merg la relaxare, și să pot fi relaxată. Și până acum am avut invitație să vin și în acest loc și în alte locuri de relaxare dar nu am mers, sau dacă am ajuns pe undeva nu m-am putut relaxa.
Asta deoarece în interior nu aveam această stare.
Când am imprimat-o și simțit-o în interior am putut să o trăiesc și în exterior în partea vizibilă, cuantificabilă.
Deci acum imprimând această stare, după ce mi-am definit ce nevoie am eu pentru acest moment, am făcut frecvența specifică cu oameni, locuri, momente pentru împlinire.
Cred ca acum are mai mult sens ceea ce transmit și cum lucrez. Eu personal pun în practică ce citesc din mai multe domenii pentru a face sens și a avea logică: psihologie clasică, psihologie cuantică, fizică și mecanică cuantică, neuroștiință, neurobiologie și spiritualitate.
Și acum să vedem în concluzie ce am făcut eu de fapt în cele 5 luni spunând acel gând nou de foarte multe ori?
Am reușit să-l introduc în subconștient și a devenit o stare de relaxare în interior și apoi s-a manifestat în exterior prin materializarea locului potrivit pentru a împlini starea din interior.
Pentru cei care mă urmăresc și care vor să lucreze cu ei profund și cât mai cuantificabil în exterior, e necesar să schimbați dialogul interior pentru a putea trăi o realitate în acord cu starea din interior.
Deci în toată cunoașterea pe care o transmit nu vă povestesc despre lucruri magice – chiar dacă așa pare la nivel superficial – ci despre procese de gândire și interiorizare foarte evidente și reale, subiective și obiective.
Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și materializarea



(5) Comments for this blog
Mulțumesc. Cum as putea sa vă contactez ? Vielen Dank im Voraus
Liliana
Buna ziua. Momentan organizez doar cursuri si workshop-uri IMAGO. Doar in acest cadru mă puteti găsi, însă nu ofer consilieri individuale. Mult succes
Multumesc,te iubesc!💐🌹🌹🌹💐💐
Mulțumim pentru împărtășire! 💖
Pentru mine, pe cat este de logic si firesc ceea ce ai expus aici, pe atat este de minunat si magic. Cine spune ca trebuie sa tragem o linie clara intre logica si magie sau intre stiinta si minuni, nu intelege insasi esenta vietii, care este deja ceva magic (precum scanteia produsa in momentul venirii la viata sau a prezentei lui Dumnezeu pretutindeni).
Te iubesc. Multumesc.