Preocupările mele pentru psihologie cuantică, neuroştiinţe şi spiritualitate continuă din ce în ce mai profund şi astfel cercetând şi studiind cum să ne creăm realitatea mai uşor şi mai conştient, am descoperit că la baza acestui proces stă: intenţia, detaşarea de rezultat (activarea credinței) şi conştienţa. Psiholog Niculina Gheorghiță
1. Intenţia
Se poate ca o dorinţă să vrem să o împlinim deoarece ne aduce diverse beneficii, sau pentru că ne ajută să creştem emoţional, sau ne ajută să ne demonstrăm că suntem buni şi că putem face diverse, etc. Tot ceea ce facem în realitatea noastră are de fapt o intenţie fie că o conştientizăm sau nu. De aceea este foarte important când vrem ceva să ne întrebăm, “vreau eu cu adevărat să fac acest lucru, fac pentru mine sau ca să demonstrez altora ceva?”
În momentul în care descoperim ce vrem de fapt, deja vom intui rezultatul. Din experienţa profesională şi personală am observat că atunci când vrei să faci ceva pentru tine, pentru creşterea şi dezvoltarea ta, te poţi concentra foarte uşor, te implici mai bine şi cu simţ de răspundere, lucrezi mai susţinut pentru împlinire, iar acel ceva se realizează mai repede. Atunci când vrei să realizezi ceva doar ca să demonstrezi ceva cuiva, sau ca să îţi creşti orgoliu (să-ţi umfli personalitatea – adică să crezi „tu eşti cel mai tare şi cel mai mare şi nimeni nu mai poate face ce faci tu”), nu poţi lucra, nu ai spor să te concentrezi şi de obicei acel ceva se împlineşte mult prea târziu decât aştepţi tu, şi de cele mai multe ori nu te mai bucuri.
O altă modalitate prin care vom transforma un vis în realitate, este scrierea lui pe o hârtie. În momentul în care scriem cu mâna pe o hârtie, acel scris devine ca o semnătură magnetică pentru univers şi creăm o linie de destin în care acel vis să se împlinească. Scrisul este ca un testament, ca o hotărâre fermă că vreau acel ceva. Adică am trecut de la ce vreau la nivel mental la ce vreau la nivel fizic. Dacă îl ţineţi doar în memorie, în cap, indică faptul că încă nu vă doriţi suficient, deoarece scrisul este prima partea de acţiune din procesul materializării.
Din ultimele cercetări ale neuroştiinţei am găsit menţionat faptul că dacă articulăm clar intenţia şi scopul în scris şi vorbit, lobii noştri frontali pot direcţiona mai eficient cortexul motor pentru a ne îndeplini dorinţa în timp ce ne angajăm activ în atingerea scopului.
Este un proces magnific, şi anume:
începem cu un gând orientat spre scop, şi cu cât ne concentrăm mai mult pe el, cu atât creierul începe să plănuiască strategii de a-l face real.
Am foarte mulți ani de când lucrez astfel şi la începutul anului îmi scriu pe o agendă ce doresc să împlinesc în anul care vine. La fiecare final de an când trag linie, descopăr că, tot ce am scris pe agendă s-a împlinit. Anul acesta am scris fără să vreau ceva la care mă gândeam că voi lucra cel puţin un an de zile. În 13 zile acel ceva deja s-a împlinit şi când m-am uitat pe agendă eu scrisesem ca şi cum acel vis era deja împlinit. Mare mi-a fost surpriza să descopăr că am scris pe hârtie ca şi cum acel lucru era deja împlinit iar eu nu mi-am dat seama, adică se întâmplă aşa cum scrii. Viaţa e fantastică şi merită să o trăim frumos.
2. Detaşarea (activarea credinței care duce la relaxare).
Cred că cunoaşteţi destule astfel de voci, nu vă mai dau idei. Când pleci cu un vis ca într-o joacă cu inima de copil şi autentic, adică din dorinţa de a face ceva pentru tine şi cu tine, adică să creşti, să te dezvolţi şi să-ţi manifeşti spiritul, atunci este mai uşor. De ce este mai uşor? Deoarece elimini vocile care îţi spun că nu ai să reuşeşti, nu eşti în stare, eşti prea mic în societate ca să poţi face ceva, etc. Asta datorită faptului că, în viaţa ta ai mai avut situaţii când ai reuşit chiar dacă ai plecat de la nimic, şi astfel nu mai eşti impresionat la nivel cerebral de acele voci ci iei totul ca pe o joacă fără aşteptări. Adică eu pornesc întotdeauna în tot ce fac cu credinţa că Sinele meu Divin, Dumnezeu, Universul îmi vor împlini dorinţa care este pentru creștere, bucurie și dăruire. În acelaşi timp creierul se relaxează şi nu mai apar aglomerări de gânduri, adică unele peste altele. Vi s-a întâmplat când aveţi ceva dificil de făcut sau o acţiune nouă pentru prima dată în viaţă, să aveţi senzaţia că parcă gândurile se calcă în picioare, nu mai au răbdare să vină într-o ordine logică şi firească? Când eşti detaşat ele nu mai vin „buluc”, încep să se împuţineze deoarece nu le mai dai „apă la moară” cu aşteptări şi frici, nu le mai dai energie cu care să le hrăneşti. Atunci când ele s-au împuţinat te poţi concentra conştient la scopul dorit. Prin concentrarea conştientă îţi creezi reţele neuronale noi prin care creierul va atrage oportunităţile care duc spre împlinire.
3. A fi conştient de tine şi la tine
La ce se referă acest lucru? Redau mai jos câteva segmente în care să fiţi conştienţi de voi şi de ceea ce emiteţi.
- Să fii conştient de gândurile tale dacă sunt congruente sau nu cu visul tău;
- Să fii conştient de vocabularul intern (de vocabularul din mintea ta, cu care formulezi diverse gânduri, atunci când vorbeşti cu tine sau îţi construieşti diverse strategii) sau extern (atunci când te exprimi faţă de cei din jurul tău) pe care-l foloseşti vizavi de acel vis;
- Să fii conştient de sentimentele tale şi anume dacă te gândeşti cu bucurie la visul împlinit sau cu frică şi anxietate la gândul că, dacă nu îţi iese;
- Să fii conştient de cum comunici cu cei din jur, cu cei implicaţi în vis;
- Să fii conştient de resursele pe care le ai şi pe care le poţi valorifica;
- Să fii conştient în fiecare clipă dacă vrei sau nu să împlineşti acel vis;
- Să fii conştient că pentru împlinire ai nevoie să conții, adică să manifești încredere, disciplină şi răbdare.
Spor la lucru cu voi pentru a vă crea realitatea conștient.
Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire
Aşa este şi aşa să fie!
“Regăsirea puterii interioare”
Cunoașterea reprezintă cheia spre desăvârșire
Cartea“Regăsireaputerii interioare” este un volum care cuprinde trei trilogii. Trilogiile au corespondent în Bucurie, Credință și Cunoaștere.
(7) Comments for this blog
Cu mare recunostinta mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc santeti un inger pe pământ, sind foarte bucuroasa ca v am descooerit și cu ajutorul lui Dumnezeu îmi doresc sa va cunosc Personal! Doamne ajuta!
Doar citind aceste sfaturi am simtit o putere in spatele cuvintelor , o fortã interioarã care îmi spune sa încerc ca voi reusi. Multumesc cu iubire si respect Niculina .
Mulțumesc mult pentru ghidare în drumul spre mine!
Recent am procurat cartea, e pur și simplu fantastică! In fiecare frază – un imens răspuns!!! O citesc cu sufletul la gură!!!
Mulțumesc, Niculina!!!
Da e nemaipomenit! A lucra continu cu mine!
Întotdeauna sunt foarte interesată de tot ce ne dăruiți pentru că este atât de clar și oferit cu multă înțelepciune!
Mulțumesc, fiți binecuvântată!!
VA MULTUMESC MULT CU RECUNOSTINTA ,VA URMARESC TOATE POSTARILE!MULTUMESC!