Voi începe acest articol cu cea mai frumoasă definiţie din câte există despre iubiri. Această definiţie aparţine unei creatoare cursante care a avut curajul să vină la cursul de “Regăsirea puterii interioare”, un curs practic unde înveţi cum să dai jos toate lanţurile care te-au ţinut ani de zile în închisoare şi în nefericire, înveţi cum să te iubeşti pe tine şi cum să menţii contactul permanent cu Sinele tău Divin.
Vă rog să citiţi această definiţie o dată şi încă o dată şi de câte ori mai simţiţi nevoia ca să o pătrundeţi cu mintea şi, ca informaţia din ea să vă pătrundă mintea. Eu azi când am primit-o pe grupul de discuţii, am citit-o cred de vreo 10 ori şi am dat-o tuturor care au intrat la mine în cabinet să o citească. Este ceva sublim, nemaiîntâlnit de mine până acum (şi slavă domnului am studiat foarte mult despre acest subiect).
“Iubirea este starea în care ne arătăm Sinele Divin si Conectarea lui la
Oceanul de Sine Divin (Dumnezeu), în felul acesta făcându-i şi pe ceilalţi să se deschidă
şi să-şi observe Conectarea”
de Cristina O.
Mulţumesc Cristina în numele tuturor celor care vor citi această definiţie pentru această informaţie sublimă pe care ai descărcat-o din Sinele tău Divin.
Ce frumos, nu mă mai satur să repet această definiţie care aduce atâta lumină şi atâta linişte. Aşa este când eşti conectat(ă) la Sinele tău Divin, nu poţi decât să fii în starea de iubire. Aşa cum spunea această doamnă creatoare nu are ce căuta cuvântul necondiţionat lângă cuvântul iubire. Iubirea este şi atât. Dacă eşti conectat la Sinele tău divin nu te mai poţi supăra pe nimeni, nu mai ai nemulţumiri cu nimeni, nu mai critici, nu mai judeci deoarece tu ştii că fiecare are un Sine Divin cu care a coborât în acest trup pentru a se manifesta.
Când eşti conectat la sinele tău Divin apare doar dorinţa de a fi oriunde şi oricând acelaşi fără măşti şi gânduri ascunse de a fura, de a înşela, de a înjosi pe altcineva. Dispar toate astea şi mai interesant nu mai există iertare. Atunci când eşti în Sine şi cu Sinele Divin nu mai ai ce să ierţi, deoarece nu mai suferi şi nu te mai superi, ci iei lucrurile exact aşa cum sunt, fără interpretări şi fabulaţii. În această fază eşti unit cu Dumnezeul Central şi începi să te manifeşti ca el. Adică ca un soare care străluceşte şi radiază lumină în tot şi toate. Aici aduc în atenţia d-voastră ce spunea Pr. Arsenie Boca că:
Bine le mai spunea părintele. Lumina o găsim în interiorul nostru. Lumina este Sinele nostru Divin. Când l-ai găsit şi te-ai conectat cu el eşti mereu în starea de Iubire.