Trăieşti viaţa conform convingerilor tale inconștiente

„Fie vouă după credinţa voastră ! ”
Cartea Cărţilor, domnul Iisus Hristos

Prin acest adevăr ne spune foarte explicit că noi creăm realitatea prin credinţele pe care le avem.

De exemplu să presupunem că doi oameni au fiecare în buzunar 1000 lei. Prima persoană crede că este bogată şi vede cei 1000 lei ai săi ca pe o sumă foarte mare, care poate să-i aducă multe lucruri. A doua persoană crede că este săracă şi cei 1000 lei sunt insuficienţi pentru a-i împlini ceea ce ea crede că sunt nevoile proprii. Realitatea primei persoane este cea a bogăţiei pe când realitatea celei de a doua persoane este cea a sărăciei. Adevărul este că amândouă persoane au aceeaşi sumă de bani dar fiecare îi percepe diferit datorită credinţelor sale.

Un alt exemplu, să presupunem că avem două persoane care printr-o analiză medicală au descoperit că au aceeaşi boală. Prima persoană crede că se va vindeca şi e doar o chestiune de timp până corpul se va repune în echilibru. A doua persoană crede că e foarte bolnavă şi viaţa ei s-a terminat, începe să se gândească ce să facă cu moştenirea şi chiar acţionează în acest sens. Ce credeţi că se va întâmpla cu aceste persoane? Cum e de aşteptat, prima se va vindeca şi se va bucura în continuare de viaţă iar a doua nu se va mai bucura de viaţă. În mintea noastră este şi boala şi sănătatea. Am un prieten pe care îl durea la un moment dat un rinichi. Se gândea că ce ar putea avea că acum 2 luni şi-a făcut analizele şi toate erau perfecte? Totuşi a mers la un ecograf şi a găsit că pe acel rinichi avea o tumoră. Începe analize, investigaţii, etc, vine la mine să-i fac un tratament bowen şi îmi spune: nu ştiu ce va fi, e cam rău, voi vedea dar pronosticul nu e îmbucurător. Era destul de pleoştit gândindu-se la diagnosticul final. Când l-am văzut aşa parcă au ieşit cuvintele din mine şi i-am spus: „Nu avea nici o teamă suntem în secolul 21, sunt atâtea modalităţi terapeutice prin care se vindecă această boală, să-ţi scoţi din cap toate pronosticurile date de cei care te-au speriat, tu ce ai de făcut este să ai încredere că te vei vindeca şi aşa va fi”. Şi astfel prietenul meu s-a vindecat lucrând în primul rând cu mintea sa şi cu modul de gândire, cu eliminarea credinţelor conştiente şi inconştiente că această boală nu are leac, apoi şi cu unele regimuri pentru corpul fizic iar acum totul e minunat în viaţa lui şi a familiei sale.

În momentul în care crezi că vei rezolva o situaţie sau alta, din mintea ta pleacă un flux de conştiinţă în Univers, care atrage după el toate oportunităţile, oamenii, evenimentele, situaţiile pentru a se rezolva problema pe care o ai. De fapt prin credinţă dai un imbold Sinelui Divin să acţioneze, el ştie ce are de făcut iar tu devii ceea ce crezi. De aceea se spune că Dumnezeu ştie cel mai bine ce îţi trebuie, aici se face referire la Dumnezeul din tine care este mereu în contact cu Dumnezeul central, adică la Sinele tău Divin. Când tu conştient şi treaz îi spui ceva Sinelui tău, pentru el devine lege dorinţa ta şi spune “Aşa să fie!”. De aceea este atât de important să credem că Dumnezeu este şi „în noi”, nu numai „sus în cer”.

În concluzie credinţele noastre propii ne crează realitatea proprie.

Cheia înţelegerii realităţii exterioare este înţelegerea realităţii interioare. Cauzele fericirii sau eşecului se află în interiorul nostru în credinţa pe care o avem în succes sau eşec.

Avem două tipuri de credinţe: una conştientă şi una inconştientă.

Cum se manifestă ele, de ex. Avem o credinţă conştientă că suntem bogaţi, (este o credinţă dobândită prin instruire, educaţie, formare din diverse cărţi, filme şi informaţii care spun că poţi fi bogat, dar nu ai trăit starea de bogăţie) şi o credinţă inconştientă că sunt sărac pentru că asta ai trăit ca adevăr al tău timp de 40 de ani, adică ai trăit această stare destul timp. Care credeţi că se manifestă în realitatea de zi cu zi? Bineînţeles cea inconştientă pentru că aceea este adevăr pentru tine, pentru că ai experimentat-o mult timp şi s-a implementat. Tot ce citim intră în conştient dar până nu experimentezi nu devine adevăr pentru tine şi nu trece în subconştient.

Pentru a trece o credinţă din conştient în subconştient e nevoie de un întreg proces care cuprinde:

  • disciplină;
  • observarea ta conştientă;
  • experimentare directă.

Când impui o disciplină minţii tale

Iţi schimbi comportamentul, adică corpul urmează mintea; dacă tu spui cu mintea ta afirmaţii de genul:

„sunt dintotdeauna plin de vitalitate”
„sunt dintotdeauna puternic”
„sunt dintotdeauna stăpân pe mine şi pe situaţiile din jurul meu”
„sunt dintotdeauna curajos”
„sunt dintotdeauna atent”

Aşa va fi. Adică unde este mintea ta acolo eşti şi tu – conform fizicii cuantice.

—Pngtree—abstract modern blue purple wave_5508041
Trilogia-Cunoasterii---mica---Niculina-Gheorghita
material de studiu
Trilogia
Cunoasterii

Când te observi

Incepi să trăieşti în prezent, în acum

Atunci când eşti în acum toate se împlinesc pentru că toată energia ta e concentrată pe un singur obiectiv, nu te mai risipeşti şi nu mai faci slalomuri între trecut şi viitor, trăieşti clipa iar atunci devii acea clipă.

Când experimetezi şi trăieşti o situaţie aceea devine adevăr

pentru tine şi nimeni nu-ţi mai poate lua acel adevăr indiferent ce ţi-ar da.

Sau cu câte ar vrea să te convingă că lucrurile nu sunt aşa. Tu ai trăit starea şi aceea îţi aduce pace şi putere interioară. Este adevărul tău experimentat, este propria ta realitate pe care ai trăit-o ca stare.

Aşa cum spunea Iisus Hristos, „cunoaşte adevărul şi adevărul te va elibera”.

Ar fi interesant şi de ajutor pentru voi ca fiinţe divine să vă faceţi o analiză asupra următoarelor credinţe, care sunt implementate în personalitatea voastră:

Crezi că poţi şi vei putea; crezi că nu poţi şi nu vei putea.

Crezi că ştii şi vei şti; crezi că nu ştii şi nu vei şti.

Crezi că ai şi vei avea; crezi că nu ai şi nu vei avea.

Vă las să meditaţi şi să vă autoobservaţi ce credinţe aveţi şi cum se manifestă ele.

—Pngtree—abstract modern blue purple wave_5508041
Trilogia-Credintei---mica---Niculina-Gheorghita
MATERIALE de STUDIU
Trilogia
Credintei

Vă propun un exerciţiu practic, de experimentat:

  1. Când apare o situaţie şi nu ştii cum să o rezolvi spune de cât mai multe ori în gând sau tare următoarea afirmaţie 
    „Eu ştiu dintotdeauna totul despre…”
  2. Când apare o problemă iar mintea ta spune că nu poţi să o rezolvi, spune de cât mai multe ori 
    „Eu dintotdeauna găsesc soluţiile optime pentru a rezolva …”
  3. Când apare o situaţie în care îţi trebuie ceva şi nu ai, spune de cât mai multe ori 
    „Eu dintotdeauna am …..”.

Încearcă să spui cuvintele fără grabă ca şi cum ele s-ar odihni în fiecare celulă a fiinţei tale.

În primă fază vei spune cuvintele formal doar că ţi-am recomandat eu, iar apoi le vei spune cu credinţă. Pune în practică și vei vedea dacă ceva se schimbă în modul tău de percepție, nu te costă nimic şi nu ai nimic de pierdut, însă vei avea o deschidere mai mare a minții.

Mult succes şi vei vedea că viaţa este foarte frumoasă când o trăieşti conştient.

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și bucurie.

—Pngtree—abstract modern blue purple wave_5508041
Trilogia-Credintei---mica---Niculina-Gheorghita
MATERIALE de STUDIU
Trilogia
Credintei
—Pngtree—abstract modern blue purple wave_5508041
Trilogia-Cunoasterii---mica---Niculina-Gheorghita
material de studiu
Trilogia
Cunoasterii
Precedent post
Atitudinea este totul…
Următor post
Șapte (7) Legi pentru atingerea Împlinirii

(7) Comments for this blog

  1. Valentina
    septembrie 22, 2023
    Răspunde

    Va citesc intotdeauna cu mare interes !
    Va apreciez

  2. Leff Mihaela
    septembrie 22, 2023
    Răspunde

    Am primit cadou cartea,, Regăsirea puterii interioare ” și pot spune că este MAGICĂ. Mulțumesc cu recunoștință pentru cunoașterea care mi-ai împărtășit-o prin ea! Fii binecuvântata, Niculina! 🙏🙏🙏🤗🤗

  3. Veronica Schiketanz
    septembrie 23, 2023
    Răspunde

    Asa este si va fi!
    Multumim cu recunostinta!

    • Ioana
      octombrie 13, 2023
      Răspunde

      Vă apreciez curajul și dezinvoltura!!!
      Mulțumesc!

  4. Aglaita Craiut
    septembrie 23, 2023
    Răspunde

    Mulțumesc cu iubire și recunoștință infinita. Toate aceste lucruri le primesc cu bucurie și iubire

  5. Elena Tabara
    septembrie 24, 2023
    Răspunde

    Foarte adevărat și interesant

  6. Mariana Simescu
    octombrie 15, 2023
    Răspunde

    Multumesc cu recunostina! Toate informatiile sunt asa pretioase ! MULTUMESC, MULTUMESC, MULTUMESC !!!

Comentați

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *
Evaluarea ta*

Select the fields to be shown. Others will be hidden. Drag and drop to rearrange the order.
  • Image
  • SKU
  • Rating
  • Price
  • Stock
  • Availability
  • Add to cart
  • Description
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Additional information
Click outside to hide the comparison bar
Compare
Coș

Nu ai niciun produs în coș.