Dialogul imago este un dialog vindecător.

Înaintea oricărui dialog se face o programare sau se cere celuilalt disponibilitatea de a participa la dialog.

Este un punct foarte important.

Dacă va fi disponibil va fi atent, prezent și va emite acea energie deschizătoare spre a transforma o anumită tensiune și disconfort în siguranță și confort.

Autor psiholog Niculina Gheorghiță

În momentul în care cerem disponibilitatea celuilalt îi onorăm granițele, îi dăm timp să-și regleze emoțiile reactive și să fie disponibil emoțional.

Dialogul IMAGO are trei pași principali:

• Oglindirea – reflectarea corectă a lucrurilor auzite fără să schimbi nimic (cuvânt cu cuvânt);
• Validarea – observarea adevărului perspectivei celuilalt și menținerea propriei perspective. Adică are sens pentru mine ce spui, dar nu e necesar să fiu și de acord, chiar dacă uneori pot fi de acord.
• Empatizarea – simțirea/imaginarea emoțiilor pe care cealaltă persoană le experimentează în lumea lui interioară.

În linii mari aș vrea să vă explic oglindirea. Într-un dialog IMAGO și un partener și celălalt vor fi când emițător când receptor într-un dute-vino echilibrat care este atât egalitarian (ambii au oportunitatea de a trimite și de a primi) cât și generos ( mai e si altceva…).

Aparent oglindirea este simplă dar nu este ușoară atunci când este încărcătură emoțională în spate și zgândăre răni emoționale vechi.

Astfel la finalul unei fraze receptorul întreabă emițătorul: Am auzit corect…? se asigură ca a prins ideea și mesajul.

Validarea. Receptorul spune: ”are sens ce spui și ce are sens pentru mine din ce spui este…”

Empatizarea . Acest pas mută atenția pe felul în care se simte emițătorul, pe experiența emoțională din spatele mesajului. Este de fapt un exercițiu de a ”simți cu” celălalt. De a merge câțiva pași în papucii lui, de a-ți imagina cum se simte lumea în experiența sa. Pentru a exprima empatie receptorul este necesar ca mai întâi să asculte emoția pe care o experimentează partenerul său, daca emoția nu este evidentă trebuie să asculte ce sentimente se ascund prin cuvintele pe care le spune emițătorul. Empatizare – ca definiție – este o proiecție imaginativă în subiectivitatea celuilalt.

Aici vorbim de empatia participatorie – și nu cea cognitivă – unde se are în vedere faptul că: ”înțeleg ceea ce înțelegi tu pentru că experimentez ceea ce experimentezi tu, cu toate că rămân eu însămi”.

În final empatia devine o caracteristică a spațiului dintre, iar conținuturile devin secundare contractului dintre parteneri. La asta ne referim prin acceptarea empatică a celuilalt ca delimitat de sine.

Fiecare din acești pași au sub-pași formați din trunchiuri de fraze care ajută la clarificarea mesajului de comunicat și a rămâne atât emițătorul cât și receptorul atent la subiectul discutat. (Va urma)