Acum am să vă ilusterez un exemplu a unui om foarte bogat dar bolnav. Cum a ajuns aşa bolnav, care sunt cauzele interioare pentru care nici toţi banii pe care-i posedă nu îl pot vindeca, deoarece vindecarea vine din interior spre exterior. Un astfel de om este dispus să plătească oricât să se vindece dar nu este dispus să renunţe la dorinţele sale de lacomie. Cu alte cuvinte şi-ar dori să se bucure de poftele sale nefireşti şi de o sănătate perfectă. Dacă nu învaţă care sunt principiile unei vieţi sănătoase, echilibrate nu are şanse să se vindece.

Exmplele de mai sus ilustrează adevărul universal valabil că fiecare om îşi crează singur circumstanţele exterioare (de cele mai multe ori inconştient).

Deşi fiecare om care află nişte lucruri, încearcă să-şi îmbunătăţeacsă cirscumstanţele exterioare, atât timp cât gândurile şi dorinţele sale nu sunt congruente cu scopul său, el nu are nici o şansă să şi-l atingă şi se va simţi în permanenţă frustrat. Asta este şi cazul celor care se roagă ani de zile pentru ceva şi nu primesc. Ei doar se roagă ca să „le pună cineva în traistă”, dar interior nu fac nici un efost pentru a anihila programele sau gândurile distructive.

În conştiinţa socială auziţi mereu afirmaţia: “săracul este un om cinstit, de aceea nu are, iar bogatul fură şi de aceea are, pentru că altfel nu se poate” – asta este o gândire superficială, şi imatură prin care să corelezi cinstea cu sărăcia şi necinstea cu bogăţia. Aşa că, să nu ne mirăm dacă cei care gândesc aşa, sunt oameni care nu au descoperit în interiroul său cât de necinstiţi sunt în alte dimensiuni ale vieţii, şi să aştepte tot ca cineva să-i dea şi să-i facă, iar cel care este considerat bogat să fie foarte onest şi cinstit în diversele dimensiuni ale vieţii. Astfel fiecare dintre noi culegem ceea ce semănăm. Mulţi oamnei încă mai cred că ei suferă din cauza virtuţilor sale şi nu a viciilor sale. Nimeni nu poate mărturisi că suferă din cauza virtuţilor sale atât timp cât nu şi-a curăţat mintea de toate rezidurile, credinţele false, programele distructive din subconştientul său.

Gândurile şi acţiunile constructive nu pot produce niciodată rezultate distructive, iar gândurile şi acţiunile distructive nu pot produce rezultate constructive. Este ca şi în lumea plantelor, adică: dacă plantezi căpşuni vei culege căpşuni şi nu roşii, chiar dacă tu ai vrea roşii. Fenomenul e simpu, dacă vrei roşii plantezi roşii.

Suferinţa este întotdeauna efectul gândurilor şi a atitudinilor noatsre distructive. Ea ne arată că nu suntem în armonie cu noi şi cu mediul nostru înconjurător. Unicul scop al suferinţei este purificarea, adică arderea gândurilor inutile şi impure. În cazul oamenilor puri suferinţa nu poate exista.

Când în realitatea noastră exterioară apare suferinţa, asta ne arată că suntem în dizarmonie interioară(la nivel mental). Realitatea asociată cu bucuria şi binecuvântarea este asociată cu armonia interioară.

Măsura gândurilor constructive este starea de bucurie, nu posesiunile materiale. În mod similar măsura gândurilor distructive este nefericirea, nu lipsa posesiunilor materiale.

Cele două extreme distructive sunt excesul şi lipsa.

Aşa cum am mai spus gândul crează realitatea. Pentru a ne schimba realitatea  important este să lucrăm direct cu materia primă care o crează adică, cu gândul. Fiecare gând pe care-l ţinem în lobul frontal prin atenţie concentrată sau focus crează o legătură neuronală care în timp de 6 luni -1 an, devine o reţea consolidată, adică devine ceva obişnuit. Aşa cum dacă până acum mereu vă spuneaţi, eu nu pot, nu am nici o şansă a devenit o obişnuinţă şi orice vă propuneţi nu merge, aşa puteţi transforma acel gând cu o afirmaţie de genul: