Sistemul limbic profund și importanța bunei lui funcționări

de Niculina Gheorghiță
Psiholog clinician principal · Terapeut IMAGO

Sistemul limbic profund include structurile talamice și hipotalamusul, precum și structurile din imediata vecinătate. Mai jos vă voi reda funcțiile sistemului limbic profund  și problemele care apar atunci când sistemul limbic este afectat având ca sursă lucrările Dr. Daniel G. Amen.

Funcțiile sistemului limbic profund sunt:

  • Determină starea de spirit;
  • Filtrează evenimentele externe prin intermediul stărilor interne (creează coloratura emoțională);
  • Etichetează evenimentele în funcție de importanța lor pentru lumea noastră interioară;
  • Stochează amintirile cu încărcătură mare emoțională( adică în stările excedentare);Controlează motivația;
  • Controlează apetitul și ciclurile somnului;
  • Susține crearea legăturilor interumane;
  • Procesează în mod direct simțul olfactiv;
  • Controlează libidoul.

Problemele sistemului limbic profund sunt:

  • stări sufletești schimbătoare, irascibilitate, depresie clinică;
  • gândire negativă cu frecvență și intensitate crescute;
  • percepția negativă a evenimentelor;
  • motivație scăzută;
  • aflux de emoții negative;
  • dereglări ale apetitului și somnului;
  • răspuns sexual prea intens sau prea scăzut;
  • izolare socială.

Pentru ameliorarea sistemului limbic, adică pentru calmarea lui veți găsi mai jos câțiva pași care impun conștientizare, autoobservare, acțiune în a aschimba conștient gândurile distructive. Aceștia sunt:

P1: Înțelege că gândurile tale sunt reale: când îți trece  prin minte un gând creierul tău eliberează anumite substanțe chimice. O transmisie electrică are loc în creier, așa că devin-o conștient de ceea ce gândești.

P2: Observă cum îți afectează gândurile distructive (negative) organismul: de fiecare dată când îți trece prin minte un gând de supărare, tristețe, furie, creierul tău eliberează anumite substanțe chimice care fac ca organismul să se simtă rău(și îți activează totodată sistemul limbic profund). De cele mai multe ori când un om este furios mușchii se încordează, inima bate mai repede, crește pulsul, mâinile încep să transpire, etc. Așa că observați-vă starea corpului pentru a putea face ordine în gânduri și a le elimina pe cele care vă dau disconfort fizic și emoțional.

P3: Observă cum îți afectează gândurile constructive (pozitive) organismul: de fiecare dată când aveți un gând bun, pozitiv, de fericire, bucurie, creierul eliberează anumite substanțe chimice care te fac să te simți bine(și calmează activitatea sistemului limbic profund). De cele mai multe ori când omul este fericit mușchii se relaxează, inima bate mai încet, mâinile lor se usucă și ritmul respiratoriu devine mai lent. Corpul fizic este un radiograf a ceea ce emite creierul. Deci dacă vă observați corpul și stările lui veți vedea cu ce gânduri vă faceți bine.

P4: Observă cum reacționează corpul tău la gândurile care îți trec prin minte: sistemul limbic este responsabil cu traducerea stării noastre emoționale în senzații fizice de relaxare sau tensiune. În acest sens cunoaștem testele cu poligraful – când omul este testat pentru a vedea dacă spune sau nu adevărul cu ajutorul reacțiilor corporale.  Corpul reacționează  la fiecare gând pe care îl avem indiferent din ce registru este: muncă, prieteni, familie, etc.

P5: Imaginați-vă gândurile distructive (negative) ca pe o formă de poluare: oamenii când se supără suferă frecvent simptome fizice ca dureri de cap sau de stomac. Gândurile negative poluează sistemul limbic, mintea și corpul. Orice gând pe care l-am rulat ne va creea o stare dată de acele substanțe chimice emise de creier. Aceste gânduri vă duc spre fluxuri de conștiință unde veți experimenta suferința, tristețea, frustrarea, nemulțumirea, etc. Fiți observatorul minții voastre și veți descoperi care sunt virușii care vă poluează dimensiunea interioară.

P6: Înțelegeți că gândurile voastre involuntare nu spun mereu adevărul: dacă gândurile voastre nu trec prin filtrul rațiunii ele se ivesc din conștiința socială de grup, deci nu sunt ale voastre.Atunci când stați liniștiți sau faceți ceva și dintr-odată apare un gând care nu are legătură cu ce faceți, acela este un gând parazit care v-a venit din conștiința socială. Ce aveți de făcut este să nu-i dați atenție și să nu-l rulați, adică nu vă creați o „scenarită” după vibrația lui.

P7: Observați și eliminați conștient gândurile distructive(negative):  când observați un gând distructiv, nu-i dați atenție și cuplați-vă pe un gând constructiv opus celui ivit în minte.

Distribuie
Despre autoare
Niculina Gheorghiță

Încă din mica copilărie eram atentă la cum funcționa mediul și viața oamenilor. Am început prin observarea mediului, apoi am căutat explicații teoretice. După ce le-am găsit am început să le pun în practică. Astfel de vreo 30 de ani cercetez, studiez și practic în domeniul psihospiritual, în vindecarea sufletească, psihică și fizică și în susținerea celor care mi-au cerut ajutorul.

Având astfel de preocupări am participat și prezentat lucrări pe temele vindecării, cunoașterii și dezvoltării ființei umane la diverse Simpozioane și Conferințe de Terapii alternative, de Psihologie și de Spiritualitate.

Continuă lectura

Articole similare

Holistgamma organizează workshop-ul pentru bărbații care intenționează să păstreze iubirea în relații cu tema: „Păstrează iubirea pe care o găsești!“ în 25-26.03.2027

Holistgamma organizează workshop-ul „Primește iubirea pe care o dorești!“ pentru cuplurile care doresc să creeze un parteneriat conștient, în zilele de 25-26.02.2027

Holistgamma organizează workshop-ul cu tema: „Păstrează iubirea pe care ai găsit-o!“, pentru femeile care intenționează să păstreze iubirea găsită în relații, în

Alege câmpurile afișate (celelalte vor fi ascunse). Trage pentru a schimba ordinea.
  • Image
  • SKU
  • Evaluare
  • Preț
  • Stock
  • Availability
  • Adaugă în coș
  • Descriere
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Informații suplimentare
Apasă în afara barei pentru a o ascunde
Comparare