Cuvintele deschid fluxurile de conștiinta cuantică

Cuvintele deschid fluxurile de conștiintă cuantică. Ghid practic de psihologie cuantică
Pentru a crea realitatea in acord cu ceea ce crezi și simți tu, cuvintele pe care le rostești sunt foarte importante. Un cuvânt care face parte din vocabularul tău curent va aduce anumite energii și informații prin care vei rămâne pe acea linie de destin pană schimbi registrul, adică alegi de bunăvoie și nesilit de nimeni, cu credință și incredere, să experimentezi altceva, să folosești gânduri și cuvinte de altă vibrație.

Totul în jurul nostru este vibrație, noi ne atragem prin vibrație specifică evenimentele, situațiile, oamenii din viața noastră, adica atragem prin vibrația pe care o emitem.  Am intâlnit suficiente materiale care transmit informația conform căreia cuvintele ne modelează calea. Astfel Anthony Robbins, spune intr-un material că: „Cuvintele pe care le alegi in mod conștient iți modelează destinul.” 

Cartea “Cuvintele deschid fluxurile de constiință cuantică” este o carte prin care descriu mecanismul de a descoperi ce cuvinte ne ridică și ce cuvinte ne coboară în și din starea de bine.

Este un ghid practic de autodezvoltare personală și spirituală în care devii conștient că ceea ce gândești, vorbești și simți iți creează propria realitate și iți deschide fluxurile superioare de frecvență.

Însemnări & Scrieri Personale din "Cuvintele deschid fluxurile de conștiinta cuantică"

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Aenean nec mi turpis. Integer sit amet
Greutate0,141 kg
Dimensiuni20 × 13 × 1 cm
Anul Publicării:

2019

Editura:

Editura Holisterapia

ISBN:

9786069583227

Numar de Pagini:

112

48 de recenzii pentru Cuvintele deschid fluxurile de conștiinta cuantică

  1. Sincan Larissa Gheorghita
    mai 4, 2023
    Răspunde

    Printr-un cuvânt poți sa crești sau sa te anulezi.
    Recunoștință Niculina Gheorghita ca m-ai făcut sa văd importantă cuvintelor!

    • Simona Ivan
      mai 4, 2023
      Răspunde

      Este prima carte pe care am cumpărat-o înainte sa le descopăr și pe celelalte. Este cartea care mi-a oferit darul de a înțelege puterea cuvintelor.

      • Alina Munteanu
        mai 5, 2023
        Răspunde

        Este unica carte pe care am gasit-o in librarii care explica cat se poate de simplu si la obiect cum vorbirea ne influenteaza viata intr-un mod mult mai profund decat credem.

        • Petrica Rusu
          mai 20, 2023
          Răspunde

          Superba carte. Ce poate fi mai frumos decit o carte care te induma sa folosesti cuvinte cu vibratie inalta. O veche zicala,cuvintul te ridica ,cuvintul te doboara. Succes

  2. Verzea Florentina
    mai 4, 2023
    Răspunde

    Pana sa citesc aceasta carte nu prea conștientizam cât de importante sunt cuvintele pe care le foloseam zilnic . Niculina ne spune în aceasta carte ca fiecare cuvânt pe care îl rostim fie ne coboară fie ne ridica , în funcție de vibratia lui . Multumesc!

  3. Cristina Bocan
    mai 4, 2023
    Răspunde

    Cat de importante sunt cuvintele. Pot ridica sau pot cobora. Asta ne spune si Niculina in acesta minunata carte. Sa fim atenti la fiecare cuvant și astfel putem schimba multe în viata noastra. Recomand cartea.

  4. Monica Bucur
    mai 4, 2023
    Răspunde

    O carte minunata care te “luminează “ . Te face sa fii in prezent , conștient și responsabil . Mulțumesc !

    • Steluța
      mai 5, 2023
      Răspunde

      E timpul să fim conștienți de vorbele noastre,ele creează realitatea și asta ne explică magistral doamna Niculina,

  5. Bogdan V.
    mai 4, 2023
    Răspunde

    Acum am înțeles de ce oamenii care folosesc cuvinte frumoase in vocabularul lor sunt mai fericiți iar cei care folosesc cuvinte urate sunt nemulțumiți de viata . Multumesc!

  6. Matei Alexandru
    mai 4, 2023
    Răspunde

    ” Limbajul nostru ne modelează gândirea.
    Gândirea noastra ne modelează limbajul.
    Gândirea și limbajul ne modelează emoțiile și comportamentul .”
    Asa începe aceasta carte iar Niculina ne explica cum ne creeam viitorul avand liberul arbitru lasat de Dumnezeu. Minunata carte !

    • Gabriela Mesnita
      mai 5, 2023
      Răspunde

      Cartea ne ofera o interpretare valoroasa a cuvantului si impactul pe care il are asupra vietii proprii. Este o argumentare a nevoii de a fi constienti, de a fi in prezent si atenti la cuvintele rostite. Inveti ca un cuvant te poate ajuta sa cresti sau nu. Este o carte utila pentru cei aflati in cautarea unei metode de a fi in prezent.

  7. Patricia Costache
    mai 4, 2023
    Răspunde

    Am conștientizat cu ajutorul acestei carti cum se creeza realitatea prin intermediul cuvintelor pe care le folosim constient sau inconstient.
    Cat de frumos se împleteste psihologia impreuna cu fizica cuantica, iar autoarea ne explica intr-un limbaj simplu si usor de inteles aceste noțiuni atat de complexe si dificil de inteles in forma lor bruta.
    Apreciez claritatea oferită de Niculina Gheorghita in aceasta carte magica!

    • Maria
      mai 5, 2023
      Răspunde

      O carte care m-a făcut sa fiu mai atenta la mine, sa ma observ și sa schimb.💜

  8. Vrabie Laura
    mai 4, 2023
    Răspunde

    Cuvintele sunt cele care ne duc la crearea realitatii. Putem sa crestem cu ele, sau putem sa cadem. Depinde de noi ce alegem!
    Recomanda cu drag!

  9. Lucia Romega
    mai 4, 2023
    Răspunde

    Acesta carte e genială, mi-a oferit o înțelegere la alt nivel despre ce înseamnă cuvintele, puterea din spatele lor, despre cum cuvântul creează, despre cum pot fi sus sau jos in funcție de cuvintele pe care le rostesc. Mulțumesc Niculina Gheorghiță pentru cunoașterea pe care o dăruiești prin toate cărțile tale 💜.

  10. Andrei Octavian
    mai 4, 2023
    Răspunde

    Citind cartea vei înțelege ca nimic nu este la voia întâmplării. Prin ceea ce spunem deschidem o linie de destin sau alta . Depinde de noi cum vrem sa trăim. Am înțeles ce am de făcut pentru a fi pe o linie de destin favorabila mie. Multumesc!

    • Marian
      mai 20, 2023
      Răspunde

      Citind cartea am constientizat importanta si puterea cuvintelor rostite. De citit !

  11. Mihaela Manoliu
    mai 4, 2023
    Răspunde

    O carte unică, cu aplicabilitate imediată, în orice arie a vieții: cuvintele, rostite sau gândite, ne creează linii de destin. Cuvintele ce le folosim arată ce conținem în interior. În scopul creării unei vieți minunate, explicațiile cuvintelor din punct de vedere cuantic sunt neprețuite. Mulțumiri autoarei!

  12. Ioana Martineac
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Aceasta carte îți arată puterea cuvintelor și cum fie ne blocăm, fie ne înălțăm prin ele. În ea găsești tehnici prin care să te autoobservi și să devii conștient de cuvintele pe care le spui, de cum creezi cu ele și cum poți să-ți schimbi realitatea mutându-ți atenția atât asupra cuvintelor înălțătoare, rezonante dar și a gândurilor și credințelor care le precede. Te îndeamnă să alegi să le emiți conștient pentru a trăi cu adevărat esența acestor cuvinte, a accesa gândirea divină și astfel să trăiești o viață luminoasă.

    “Fiți lumină și veți crea lumină prin cuvânt.” Niculina Gheorghiță

    • Marian Rusu
      mai 5, 2023
      Răspunde

      Extraordinara carte, am constientizat ca trebuie sa fiu atent ce imi doresc, ce cuvinte folosesc. Wow !

      • Cristina Fău
        mai 5, 2023
        Răspunde

        O carte minunata! M-a responsabilizat constientizarea faptului ca exprimarea, pe care o foloseam in propriul limbaj, poate influenta viata mea si pe a celor apropiati. A gandi, a simti, a ma exprima intr-un mod superior, ma face sa intreprind actiuni pe o frecventa inalta, benefica. 🙏💙Multumesc, Niculina!

    • Daniela Săvoiu
      mai 5, 2023
      Răspunde

      Magia exprimată prin cuvintele de frecvență înaltă creatoare, vizavi de cuvintele ce blochează sunt cărări esențiale spre dezvoltarea proprie.Aici aflăm ce ușor este să fim bucurie prin cuvintele spuse.Recomand cu drag,

  13. sorina
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Citind aceasta carte am înțeles ca universul nu știe de gluma, cuvintele pot în aceeași măsură să ajute și sa distrugă.Am învățat sa trăiesc în prezent, sa fiu atenta la cuvintele pe care le folosesc și la gândurile pe care le am.Recomand!

  14. Edith-Simona Miclăuș
    mai 5, 2023
    Răspunde

    O carte minunată! După lectura ei înțelegem cât sunt de importante cuvintele, care este valoarea lui ,,Mulțumesc!”. Că există cuvinte blocante prin care ne autosabotăm și cuvinte magice care ne ajută să evoluăm. Și bineînțeles, tehnici de lucru. Recomand!

  15. Daniela
    mai 5, 2023
    Răspunde

    O carte care te ajuta sa conștientizezi cum ne creăm realitatea prin cuvintele pe care le rostim. Putem schimba aceasta realitate observând cu atenție ce credințe ascunse stau in spatele cuvintelor rostite și totodata putem schimba realitatea folosind cuvintele potrivite.
    Recomand aceasta carte tuturor celor care își doresc sa trăiască mai ușor, mai frumos, mai bine.

  16. Alina Filimon
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Este magic cum citind această carte descoperi instrumentele atât de simple în crearea realității: cuvintele. „La început a fost cuvântul” a căpătat sens pentru mine citind cartea, dar mai ales integrând și folosind conștient cuvinte vibrante, evitând cuvinte blocante. Mulțumesc, cu recunoștință!

  17. Marius Graure
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Te ajuta sa creezi realitatea ta prin cuvintele pe care le rostesti. Recomand cu caldura !

  18. Petrica Rusu
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Este mgica prin titlul ei.cuvintele au energie forta putere sa aduca energia cuvintului emis. Lucrul constient cu mine a dus la realizarea a ceea ce am creat. Multumesc infinit.

  19. Florentina C.
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Oare cati dintre noi constientizeaza ca:
    „ceea ce ganditi, credeti, vorbiti (emiteti) si faceti, va face.”
    E timpul sa intelegem asta si sa actionam.

  20. Gina Pasca
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Citind aceasta carte am realizat ce putere au cuvintele! Cat este de important sa fii „prezent” in realitatea ta, sa stii ce gandesti, ce vorbesti si ce simti! O carte pe care o recomand tuturor!

  21. Cristina Gavrilita
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Citind aceasta carte am conștientizat puterea cuvintelor rostite și efectul lor asupra realității mele.
    Mulțumesc!

  22. Karla Oprea
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Citind această carte am realizat importanța cuvintelor pe care le folosim, determinându-mi să îmi schimb puțin vocabularul și să aleg cuvinte cu mai mare atenție.

  23. Gafton Anisia
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Este foarte important fiecare cuvant pe care il rostim, ca o fiinta vie..Tot modifica realitatea.Multumesc Niculina ca m-ai facut constienta de asta!

  24. Andreea Costache
    mai 5, 2023
    Răspunde

    A fost uimitor să descopăr citind această carte câtă forță si putere au cuvintele pe care le rostim și cum ne putem influența viața, cum putem să ne crem realitatea prin cuvintele pe care le folosim, este wow!

  25. Diana Popescu
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Am inteles cu adevarat care este „magia” cuvintelor si cum cuvintele pe care le rostim ne arata credintele noastre si ceea ce traim in interiorul nostru. Multumesc!

  26. Gafton Anisia
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Toate cuvintele au o anumita fregventa, E important sa stim ce spunem , care cuvinte ne ridica ce cuvinte sunt de joasa fregventa. Multumim Niculina!

  27. Laura Pătrașcu
    mai 5, 2023
    Răspunde

    O carte minunată, revelatoare care ne invită să conștientizăm importanța cuvintelor pe care alegem să le folosim si cum ne modifică acestea realitatea. Cartea ne oferă- ca toate cărțile Niculinei Gheorgiță – instrumente practice care ne susțin în procesul de creare a propriei realitați. Mulțumesc cu recunoștință, Niculina!

  28. Moni Bucur
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Cât este de important sa fii in prezent . Ce forța au cuvintele .Mulțumesc

  29. Mirela
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Descoperi in aceasta carte ca noi suntem cei care Deținem controlul asupra felului in care folosim cuvintele.

  30. Camelia Truică-Dumitru
    mai 5, 2023
    Răspunde

    O carte minunata care te înalță pe cele mai înalte fluxuri prin puterea cuvântului . Mulțumesc !

  31. Ana-Maria Ungureanu
    mai 5, 2023
    Răspunde

    O carte manual care ne arata ca toate cuvintele sunt creația nostra. Cu ele poți crea ceva frumos sau mai puțin frumos, cu ele poți mângâia sau lovi, cu ele poți aprecia sau nu .
    Minunata Niculina Gheorghita ne îndeamnă sa experimentam cum ne simțim atunci când pronunțam diferite cuvinte.
    Faceți acest experiment și veți vedea cum cuvintele ne influențează starea in adevăratul sens !

  32. Tünde
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Citind aceaqstă carte am învățat că este important cum vorbesc și ce spun. Cuvintele au o influență și o putere foarte puternică asupra vieții nostre.

    Mulțumesc Niculina

  33. Grigore Cornelia
    mai 5, 2023
    Răspunde

    O carte minunată care te face să înțelegi ce importanță au folosirea “cuvintelor magice “.
    💕💕💕

  34. Andrea Costache
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Am constientiza ce inseamna forta cuvantului.
    Multumesc!

  35. Laura Vrabie
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Cuvintele sunt cele care dau drumul vietii pe mai departe.
    Multumim Niculina

  36. Janina Ladaru
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Ceea ce gandesti te determina sa vorbesti. Dupa ce citesti o asemenea carte constientizezi puterea cuvintelor. Multumesc pentru darul de a sti ce vorbesti si cum sa vorbesti.

  37. Adam
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Te invite sa ai grija ce vorbești. Interesant.

  38. Florentina
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Cat sunt de importante cuvintele pe care le folosim în vocabularul nostru de zi cu zi . Multumesc!

  39. Dana rusu
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Cuvintele ca instrumente in crearea constienta a propiului destin. O carte despre cuvinte magice, scrisa cu cuvinte magice

  40. Iuliana Banciu
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Gândurile și cuvintele pe care le rostim deschid cărarea pe care vom merge. Pentru a afla cât de importante sunt, vă recomand această carte.
    Mulțumesc, Niculina Gheorghiță pentru cunoașterea împărtășită!

  41. Alina Filimon
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Recomand cartea pentru că, citind și experimentând instrumentele din ea, am înțeles cum cuvintele sunt creatoare de realitate.

  42. Mady
    mai 5, 2023
    Răspunde

    Aceasta carte ar trebui sa Devina manual in scoli, este atat de important sa constientizam puterea cuvantului. Atat de multe lucruri ne inveti, Niculina, esti o minute printre noi!

  43. Delia Socariceanu
    mai 6, 2023
    Răspunde

    Recomand aceasta carte! Înțelegerea importantei folosirii cuvintelor schimba cu adevărat viata ta și a celor din jur. Sa va fie de folos!

  44. Mihaela S
    mai 6, 2023
    Răspunde

    O carte în care ne este explicata importanta alegerii cuvintelor pe care le folosim. Cuvintele ne creaza realitatea. Magic!

  45. Ramona Roman
    mai 7, 2023
    Răspunde

    Minunată cartea! De când am citit-o sunt mult mai atentă și conștientă la cuvintele rostite, pentru că știu ce impact au acestea asupra vieții noastre.

  46. Bogdan Suciu
    mai 18, 2023
    Răspunde

    Ce frumos explica Niculina cât ne influențează cuvintele pe care alegem sa le folosim. O carte minunata@

  47. Petrica Rusu
    mai 20, 2023
    Răspunde

    O carte magica asa putea spune. Cuvintele rostite au energia si vibratia lor. O vorba din batrini ” cuvintul te ridica cuvintul te doboara”.

  48. Marian Rusu
    mai 20, 2023
    Răspunde

    De citit aceasta carte pentru o viata traita in intelepciune !

Scrie o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *
Evaluarea ta pentru acest produs *

Niculina Gheorghiță

Autor Psiholog Clinician Principal

"Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Phasellus id auctor tellus. "

  • Psiholog clinician Principal – acreditat de Colegiul Psihologilor din România
  • Consilier psihospiritual
  • Terapeut licențiat Expert Bowen (nivel master 2) cu două specializări: Corp, minte și Bowen(Ascultând corpul) și Tehnica bowen pentru dureri cervicale acreditat de Bowen Therapy Academy of Australia

Încă din mica copilărie eram atentă la cum funcționa mediul și viața oamenilor. Am început prin observarea mediului, apoi am căutat explicații teoretice. După ce le-am găsit am început să le pun în practică. Astfel de vreo 26 de ani cercetez, studiez și practic în domeniul psihospiritual, în vindecarea sufletească, psihică și fizică și în susținerea celor care mi-au cerut ajutorul. Având astfel de preocupări am participat și prezentat lucrări pe temele vindecării, cunoașterii și dezvoltării ființei umane la diverse Simpozioane și Conferinţe de Terapii alternative, de Psihologie și de Spiritualitate.

 

S-ar putea să-ți placă și…

Select the fields to be shown. Others will be hidden. Drag and drop to rearrange the order.
  • Image
  • SKU
  • Rating
  • Price
  • Stock
  • Availability
  • Add to cart
  • Description
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Additional information
Click outside to hide the comparison bar
Compare
Coș

Nu ai niciun produs în coș.

Înscrie-te la newsletter

pentru a fi la curent cu toate noutățile: Materiale de Studiu, Scrieri personale, Evenimente, Cursuri, Workshopuri

Program Sărbători

Vă informez  în perioada 1- 6 Mai 2024 nu vor fi procesate comenzile de cărți.
Comenzile plasate în această perioadă vor fi înregistrate și procesate începând cu dată de 7 Mai 2024

Mulțumesc cu recunoștință și zile minunate!

Semnatura-Roz