Cum ne putem schimba atitudinile

de Niculina Gheorghiță
Psiholog clinician principal · Terapeut IMAGO
Cum ne putem schimba atitudinile. Niculina Gheorghita.
Pentru a reuşi să-ţi schimbi atitudinile primul pas este să-ţi tratezi gândurile mai cu atenţie, făcând mai ales eforturi conştiente de aţi observa procesele automate de gândire, în special pe cele distructive sau nocive. Veţi fi surprinşi să descoperiţi că majoritatea afirmaţiilor interioare nocive persistente de fapt nu sunt adevărate. Cu alte cuvinte simpla existenţă a unei păreri nu înseamnă în mod automat că şi suntem obligaţi să credem în adevărul ei.

Dacă repetăm gândurile conştiente suficient de des ele devin un mod inconştient de gândire. Gândurile inconştiente devin modalităţi inconştiente de existenţă, care ne afectează în mod direct viaţa, la fel ca şi cele conştiente. Ca toate gândurile şi cele inconştiente, declanşează reacţii biochimice care au ca rezultat comportamente, iar gândurile noastre repetitive, inconştiente produc tipare automate de comportament, dobândite aproape involuntar, nişte obişnuinţe care se fixează şi se consolidează sub formă de conexiuni neurologice.

Pentru a întrerupe ciclul unui proces de gândire devenit inconştient, este nevoie de o acţiune conştientă, disciplină  şi de efort.

Mai întâi trebuie să evadăm din propria rutină, ca să ne putem privi viaţa din afară. Prin contemplare şi autoreflecţie, putem deveni conştienţi de scenariile noastre inconştiente. 

După aceea, astfel de gânduri trebuie observate fără să reacţionăm la ele, astfel încât acestea să nu mai declanşeze reacţiile chimice automate care duc la apariţia comportamentului habitual. În sinea noastră, posedăm cu toţii un nivel de conştienţă de sine care ne poate observa gândurile. Adică cu toţii avem acea conştiinţă divină sau Sinele Divin care este dincolo de gândurile şi comportamentele dezvoltate în personalitatea noastră.

Aşa cum am mai spus creierul nostru funcţionează ca un calculator cu multe programe, iar gândurile inconştiente sunt acele programe care funcţionează tot timpul, în fiecare zi, undeva în fundalul propriei vieţi.
E necesar să învăţăm să ne separăm de aceste programe nocive şi, atunci când reuşim, le putem domina în mod voit. În sfârşit putem exercita controlul asupra gândurilor noastre, prin aceasta eliminând din punct de vedere neurologic gânduri care au fost fixate şi consolidate în creier. Gândurile nu numai că au o importanţă concretă pentru modul în care trăim, dar devin concrete în chiar trupul nostru. Gândurile au substanţă şi devin substanţă.

„Sunt dintotdeauna …

(bogăţie, sănătate radiantă, pace, iubire de sine, curaj, perseverență, iertare, etc.)
sau

„Trăiesc dintotdeauna în armonie…

(bucurie, bogăție, adevăr, cunoaștere, etc….)”
sau

„Eu sunt creatorul realităţii mele

(al iubirii mele, al vieții familiale împlinite, etc…)”

Pentru a ne putea bucura de tot şi de toate adică de sănătate, bogăţie, pace, linişte, iubire, etc. este esenţial să ne modificăm modul de a gândi, pentru că, gândurile noastre crează realitatea noastră.

“Regăsirea puterii interioare”

Cunoașterea reprezintă cheia spre desăvârșire

Cartea“Regăsireaputerii interioare” este un volum care cuprinde trei trilogii. Trilogiile au corespondent în Bucurie, Credință și Cunoaștere.

Despre autoare
Niculina Gheorghiță

Încă din mica copilărie eram atentă la cum funcționa mediul și viața oamenilor. Am început prin observarea mediului, apoi am căutat explicații teoretice. După ce le-am găsit am început să le pun în practică. Astfel de vreo 30 de ani cercetez, studiez și practic în domeniul psihospiritual, în vindecarea sufletească, psihică și fizică și în susținerea celor care mi-au cerut ajutorul.

Având astfel de preocupări am participat și prezentat lucrări pe temele vindecării, cunoașterii și dezvoltării ființei umane la diverse Simpozioane și Conferințe de Terapii alternative, de Psihologie și de Spiritualitate.

Continuă lectura

Articole similare

Holistgamma organizează workshop-ul pentru bărbații care intenționează să păstreze iubirea în relații cu tema: „Păstrează iubirea pe care o găsești!“ în 25-26.03.2027

Holistgamma organizează workshop-ul „Primește iubirea pe care o dorești!“ pentru cuplurile care doresc să creeze un parteneriat conștient, în zilele de 25-26.02.2027

Holistgamma organizează workshop-ul cu tema: „Păstrează iubirea pe care ai găsit-o!“, pentru femeile care intenționează să păstreze iubirea găsită în relații, în

Alege câmpurile afișate (celelalte vor fi ascunse). Trage pentru a schimba ordinea.
  • Image
  • SKU
  • Evaluare
  • Preț
  • Stock
  • Availability
  • Adaugă în coș
  • Descriere
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Informații suplimentare
Apasă în afara barei pentru a o ascunde
Comparare