Tonul face muzica

de Niculina Gheorghiță
Psiholog clinician principal · Terapeut IMAGO

În ultima vreme am observat ce se întâmplă în comunicarea oamenilor și am meditat la această zicală din vechime. Este o remarcă pe care am auzit-o de multe ori și sigur ați auzit-o și voi.

Cuvântul după cum știm este o instanță cu care deschidem diverse fluxuri de conștiință la nivel cuantic și atragem atenția interlocutorului la nivel concret.

La nivel de comunicare prin cuvânt noi transmitem o informați, o stare și o intensitate a trăirilor interioare.

Prin “tonul face muzica” înțeleg că, în spatele cuvintelor avem o anumită încărcătură energetică și informațională. Informația este transmiterea pentru nivelul  cognitiv a mesajului, iar energia este trăirea interioară a ceea ce vrem să transmitem.

Cu cât intenția cu care transmitem un cuvât este mai constructivă cu atât tonul va fi mai cald, binevoitor și deasemenea contsructiv. Cu cât intenția este mai distructivă adică să afecteze pe celălalt într-un fel sau altul (să-l facem atent că ne-a făcut să suferim, să-l facem atent că nu e corect ce  a făcut, să transmitem supărarea pe care o avem pe acea situație, moment, persoană, etc.) cu atât tonul este perceput mai distructiv.

Însăși regale Solomon spunea că “moartea și viața sunt în puterea limbii”. Adică prin cuvinte putem vindeca sau putem perturba buna funcționare a cuiva.

De aceea pentru a ne putea corecta să transmitem ce simțim pe un ton calm și binevoitor pentru binele tuturor e nevoie să lucrăm conștient cu noi, să conștientizăm că atunci când transmitem ceva sub impulsul furiei și al supărării de fapt transmitem la nivel cuantic o energie distructivă către interlocutor.

Observând acest fenomen am realizat că mulți oameni transmit o supărare veche, spre un interlocutor nou. Adică acel gen de suferință acumulată de mult timp se emite către un caz singular din prezent cu toată puterea, iar cel din față spune de multe ori că:” nu ți-am greșit atât de tare încât să te superi?”  Și are dreptate tu de fapt fiind furios reverși pe el frustrările și nemulțumirile acumulate de mult timp, adică acea energie distructivă acumulată în timp.

Căutând informații științifice despre acest fenomen am găsit Comunicarea nonvilentă a lui Marshal Rosenberg – un psiholog American care încă din anii 1960 a intros în școli training-uri legate de Comunicarea nonvioloentă.

El spune că:” Comunicarea nonviolentă te ajută să:

  • te eliberezi de efectele experiențelor din trecut și ale condiționărilor culturale;
  • renunți la tiparele de gândire care duc la certuri, furie și deprimare;
  • rezolvi conflictele pe cale pașnică, indiferent de natura lor;
  • creezi structure sociale în care nevoile tuturor să poată fi împlinite;
  • dezvolți reații bazate pe respect reciproc, compasiune și cooperare.“

Mai jos vă voi reda schema dezvoltată de acest cercetător și vă recomand să puneți conștient cât mai mult timp în practica comunicării  de zi cu zi și veți vedea rezultatele.

Comunicarea nonviolentă(CNV)-are patru pași simpli și ușor observabili:

  1. Observarea

Ce observ(văd, aud,îmi amintesc)și nu contribuie la starea mea de bine. Când aud, văd…

  1. Sentimente

Cum mă simt(emoție sau senzație- nu gând)în legătură cu ce am observat: mă simt…

  1. Nevoi

Ce nevoi sau valori am(nu preferințe sau acțiuni concrete)și constituie cauza sentimentelor mele: …pentru că am nevoie de…

  1. Cerințe

Acțiunile concrete pe care le-aș vrea întreprinse. Ai fi dispus să…

Mult succes.

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire,

 

 

Distribuie
Despre autoare
Niculina Gheorghiță

Încă din mica copilărie eram atentă la cum funcționa mediul și viața oamenilor. Am început prin observarea mediului, apoi am căutat explicații teoretice. După ce le-am găsit am început să le pun în practică. Astfel de vreo 30 de ani cercetez, studiez și practic în domeniul psihospiritual, în vindecarea sufletească, psihică și fizică și în susținerea celor care mi-au cerut ajutorul.

Având astfel de preocupări am participat și prezentat lucrări pe temele vindecării, cunoașterii și dezvoltării ființei umane la diverse Simpozioane și Conferințe de Terapii alternative, de Psihologie și de Spiritualitate.

Continuă lectura

Articole similare

Holistgamma organizează workshop-ul pentru bărbații care intenționează să păstreze iubirea în relații cu tema: „Păstrează iubirea pe care o găsești!“ în 25-26.03.2027

Holistgamma organizează workshop-ul „Primește iubirea pe care o dorești!“ pentru cuplurile care doresc să creeze un parteneriat conștient, în zilele de 25-26.02.2027

Holistgamma organizează workshop-ul cu tema: „Păstrează iubirea pe care ai găsit-o!“, pentru femeile care intenționează să păstreze iubirea găsită în relații, în

Alege câmpurile afișate (celelalte vor fi ascunse). Trage pentru a schimba ordinea.
  • Image
  • SKU
  • Evaluare
  • Preț
  • Stock
  • Availability
  • Adaugă în coș
  • Descriere
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Informații suplimentare
Apasă în afara barei pentru a o ascunde
Comparare