Răspunsul este întotdeauna în tine

De cele mai multe ori, când vrem să găsim o soluție sau o rezolvarea a unei situații dificile pe care o traversăm căutăm un specialist din exterior. Nu e nimic rău în asta, doar că oricât de specialist ar fi cel din afară nu are cum să trăiască în locul tău și atunci îți poate da o sugestie binevenită dar care se potrivește între 50-70% situației tale.

Și pentru că sunt asaltată de foarte mulți oameni (pe facebook, e-mail, telefoane – de la distanță) care așteaptă de la mine să le rezolv problemele sau să le dau soluții la problemele lor, fără să țină cont că am și eu același timp fizic în care mă pot manifesta, am și eu familia mea, copiii mei și experiențele mele de trecut, m-am întrebatcum să fac ca fiecare să-și găsească răspunsul fără a mai căuta pe cineva anume din exterior?

Asta nu înseamnă că la subiecte importante, cazuri de suferințe acute – unde nu te mai poți redresa  singur – nu te mai duci la medic, psiholog, terapeut sau mai știu eu ce specialist. Când ai ajuns în acut, cauți ajutor din afară pentru a lua o gură de aer și ați reveni, dar cauza tot tu, e necesar să o conștientizezi pentru o vindecare deplină și pentru evoluție.

Eu expun această metodă pentru cei care tărăgănează într-o problemă și nu le dă nimeni de capăt, sau nu și-au dat seama care e cauza reală.

Acestea sunt situațiile unde doar tu poți accesa răspunsul real și care depinde de tine – iar de cele mai multe ori e nevoie doar de acceptare, de asumare și nu e nevoie să căutați pe cineva din exterior ca să-ți confirme ce ai de făcut.

Am sesizat un fenomen: de fiecare dată când sunt cu un client în cabinet discutăm și la final spune, „știam în interiorul meu care e cauza dar nu voiam să cred, nu voiam să acționez, credeam că se rezolvă cu timpul„. Dragilor nimic nu se rezolvă cu timpul, doar se îngroapă în străfundurile ființei, iar din când în când revine în conștient sub altă formă ca să fie accesată și rezolvată.

Tot meditând la acest subiect într-o zi mi-a venit o idee minunată pe care am pus-o în practică imediat și, a funcționat în câteva secunde. Așa că așa cum am spus mereu răspunsul se află în tine, am găsit și metoda prin care poți afla răspunsul din tine .

Metoda este foarte simplă doar că implică asumarea responsabilității de  a acționa sau a face ceva pentru a rezolva situația. Pe cât de simplă este, pe atât de mult curaj îți trebuie să o aplici.

De ce? Pentru că aplicând-o afli răspunsul, iar când știi este necesar să acționeze și îți dai seama că de tine depinde totul. De aceea nu poate nimeni din afară să facă ceva în locul tău, nu poate nimeni din afară să trăiască în locul tău o anumită experiență, nu poate nimeni din afară să mănânce și tu să te saturi.

Veți spune (așa cum mi-au spus diverși clienți) „da, dar cel care este în afară vede problema mai bine decât mine”. O vede ca urmare a experiențelor și percepțiilor lui despre viață, situație, eveniment, dar, atunci când tu ești în contact cu tine și te întrebi, ești cel mai în măsură să afli răspunsul corect și adevărat din perspectiva experiențelor tale.

În ce constă această metodă simplă:

Formulează întrebarea a ceea ce vrei să știi și spune-o cu voce tare în oglindă, uitându-te în ochii tăi.

Vei rămâne surprins că în câteva clipe, parcă ți se aranjează în minte toate cărămizile și ți se va revela soluția sau rezolvarea situației respective, ca și cum era acolo de mult timp și aștepta ca tu să o accesezi.

Se pare că atunci când vorbim cu voce tare și ne întrebăm, ieșim din zona emoțională și intrăm cu atenția în lobul prefrontal care într-o fracțiune de scundă îți dă soluția logică, simplă și la îndemâna ta. Lobul prefrontal se ocupă cu analize, sinteze și planuri.

Exact cum îmi spunea cineva căreia i-am transmis această metodă și se află într-o suferință fizică de ceva timp: Poate nu vreau să știu și de aceea tărăgănează vindecarea?

I-am răspuns da, cred că așa este, dar tu alegi: fie menții boala în continuare – o idee nu prea bună, deoarece în timp boala se agravează – fie te întrebi afli și acționezi pentru binele tău și a celor din jurul tău.

Mult succes în a vă descoperi cauzele diverselor suferințe, în a auzi răspunsul și în a acționa cu multă încredere.

Din iubire și cunoaștere pentru iubire și cunoaștere

Precedent post
Tonul face muzica
Următor post
Să trăiești cu inima ușoară

Comentați

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *
Evaluarea ta*

Select the fields to be shown. Others will be hidden. Drag and drop to rearrange the order.
  • Image
  • SKU
  • Rating
  • Price
  • Stock
  • Availability
  • Add to cart
  • Description
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Additional information
Click outside to hide the comparison bar
Compare
Coș

Nu ai niciun produs în coș.