Dragi prieteni creatori azi vreau să vă împărtășesc despre efectele optimizării creierului prin tehnologia IsynkMed.
După o lună de scanări și terapii pentru optimizarea creierului celor care au vrut acest lucru, am avut 3 persoane care au făcut 20 de ședințe necesare procesului de optimizare și am văzut și rezultatele negru pe alb.
Autor: Psiholog Niculina Gheorghiță
Astfel toate cele trei persoane au declarat o stare de bine încă după primele 3 ședințe, însă reușind ca în termen de 30 zile să facă o optimizare oarecum completă cu 20 ședințe rezultatele au fost remarcabile.
Ieri după ce am scanat o persoană din cele trei îmi mărturisește: „sunt oarecum curioasă ce iese la noua scanare însă eu am dormit cu somn odihnitor și profund luna aceasta – de când fac terapia – cât nu am dormit toată viața”.
De asemenea după câteva ore scria către alte persoane următoarele:
„Am urmat 20 de ședințe de terapie cu casca. Puterea de concentrare a creierului meu era mare datorita lucrului cu mine însă din lipsa somnului, a tuturor situațiilor din copilărie și de a lungul vieții creierul meu era degradat în proporție de 64,9%
Încă de la primele ședințe somnul meu s-a îmbunătățit iar azi la scanarea finala bucuria mare a fost că, creierul meu de la o degradare de 64, 9% a ajuns la 15,7%!
Iar somnul meu s-a reglat și este profund.
Mulțumesc Niculina cu recunoștință pentru că ai adus și această terapie pentru noi! Îți mulțumesc pentru toate cunoașterea și susținerea oferita!” ( T.A. femeie de 55 ani).
Azi mă felicit pe mine pentru că am pus o intense cândva și mi-am ascultat intuiția atunci când am auzit de această tehnologie.
Vreau să vă împărtășesc și un feedback primit de la o persoană care a făcut doar 10 ședințe, nu are încă scanarea finală însă mărturia ei azi este:
„Simt multe îmbunătățiri în terapia cu casca, claritate mentală, concentrare mai bună, somn tihnit, “așezarea” mai bună a informațiilor și luarea mai ușor a deciziilor.
Plus, ceea ce mă bucură mult la fel de mult, curajul de a comunica ceea ce gândesc, fără să deranjez pe alții și nici pe mine”.(B.I, femeie 53 ani).
Evident mărturii sunt deja multe, însă îi voi lăsa pe ei să lase un comentariu la acest articol. Mulțumesc anticipat celor care vor transmite și altora starea lor de bine creată prin optimizarea creierului și lucrul conștient cu mintea lor.
Și acum să vă povestesc cum am cochetat încă de acum 5 ani cu această idee de brainmapping.
În 2019, am luat legătura cu managera de la Clinica dr. Amen din New York.
În discuțiile noastre pe zoom, am ajuns la concluzia că am să merg la ei în 2020 să achiziționez casca pe care o aveau și o foloseau ei atunci, și să văd cum putem aduce în Romania această unică tehnologie pentru susținere vieții cerebrale mai bună și evident o viață emoțională, mentală și fizică în bunăstare a românilor.
Noi avem drum în martie la ei, însă pandemia mi-a stopat această călătorie.
Și cum nimic nu-i întâmplător am acceptat cu inima ușoară.
Anul acesta pe la începutul anului vorbind cu prietenii mei am programat pentru februarie – martie 2025 o călătorie la dr. Amen în New York.
Cătam deja bilete și cazare când aud printr-un proiect educațional despre Ph. Diana Paltos de la Sibiu, clinica Neuros, care are o cască IsynkMed cu care citește undele cerebrale din creier și apoi se poate face optimizarea. Zic în sinea mea ce interesant a ajuns casca la 1 ora si 30 minute distanță de mine cu mașina, și nu la 12 ore distanță cu avionul.
Așa că m-am programat la colega mea și în 3 zile am fost la scanare și apoi la optimizare și din prima ședință am „scăpat de grijile legate de copiii mei” – adică în permanență aveam așa ca o rumoare, ce fac copiii, unde sunt, cum sunt ? și toate cele ce derivă din acest gen de întrebări.
Știu că orice mamă are astfel de gânduri însă la un moment dat, mi-am dat seama că erau prea exagerate, așa că munceam mult să ies de acolo și să fiu mai detașată.
După prima ședință nu am mai muncit prin tehnicile mentale cu care stau în prezent ca să reușesc să ies de acolo, ci pur și simplu nu au mai fost în mintea mea.
Cred că am avut săptămâni întregi euforice pe acest subiect, nu mai consumam energie să ies de acolo și să mă focusez mereu pe altceva, ci s-au șters instant după 15 minute de terapie cu tehnologia IsynkMed.
Vreau să vă mărturisesc că iau frecvent cursuri online încă din 2019 pe site-ul dr. Amen așa că am intrat mai atent să citesc specificațiile căștii de la el și cea de la Sibiu. Concluzia a fost evidentă cum că cea de la Sibiu, creată de Coreeni este ultima generație foarte performată. Așa că am anulat călătoria din 2025 de la Dr. Amen si am achiziționat această cască pentru a-mi optimiza creierul meu și a membrilor familiei mele. Între timp am făcut de 2 ori cursul de specializare în această tehnologie și azi pot susține oamenii pentru optimizarea creierului lor, ca să poată trăi o viață ușoară, frumoasă și bine.
Și așa cum v-am mai scris în spatele fiecărei disonanțe, există o lecție, învățătură sau salt evolutiv – pe care-l numesc „Aur” și din această experiență că nu am putut merge în 2020 la Dr. Amen am extras aurul.
Aurul din experiența cu pandemia și că nu am putut călători să achiziționez atunci acest gen de tehnologie este că: a ajuns la mine, adică foarte aproape și ușor, ultima variantă de brainmapping care este cea mai performantă, la ora actuală de pe planeta Pământ dată de pe piață, având și A.I pentru susținerea în ștergerea artefactelor de pe EEG.
Aici și acum vă pot împărtăși această realizare care a venit pentru intenția mea formulată astfel:
„Vreau să găsesc ceva cu care să ajut oamenii care vor dar încă nu pot să trăiască o viață conștientă și în bunăstare”.
Această intenție a apărut după zeci de ani de lucru cu oamenii pentru dezvoltarea lor personală, și observând cum unii au ani de zile de când lucrează însă foarte puțin au reușit să schimbe în caracterul și comportamentul lor.
Chiar dacă metodele pe care le uzitez și le transmit au eficiență foarte mare (pentru unii care aveau creierul mai optimizat, cu undele care sunt necesare în părțile din creier potrivite), pentru alții erau insuficiente.
Acesta a fost motorul în a căuta mereu ceva care să-i susțină real pe toți care vor.
Așa că după principiul fizicii cuantice: totul se întâmplă conform intenției observatorului, am intenționat și am primit soluția pentru „cei care vor și nu pot”.
Strategia mea de lucru de zeci de ani este următoarea:
„înainte de a face ceva îmi setez câte o intenție legat de subiectul de interes”.
Și cum universul nu suportă golul și conform credinței mele cum că, atunci când există o problemă în univers tot în acel univers există și soluția doar e necesar să fim în prezent și să cerem ca să o putem accesa.
Vă doresc o viață trăită în bunăstare mentală, emoțională și fizică.
Pentru programări scrieți pe adresa de e-mail: brainmapping@holisterapia.ro și cereți o programare lăsând un număr de telefon unde puteți fi contactat/ă.
Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și starea de bine