Curajul, voința și perseverența sunt ingredientele principale în aplicarea cunoașterii.
Mai jos vă voi expune cum ajungem să le activăm.
Omul este veșnic în dezvoltare. De aceea orice dorință ați avea, aveți capacitatea ca, prin cunoaștere, să o materializați. Materializați mai repede sau mai greu, în funcție de cât de mult vă concentrați, vă valorizați, vă respectați, vă iubiți.
Concentrarea, motivația şi voința se activează în funcție de cât de mult vă doriți acel ceva. Când vă doriți cu adevărat ceva nu mai apar îndoieli, neîncredere şi justificări cum că nu se poate. Atunci „când vrei cu adevărat, poți!”- adevărată expresie. În traducere liberă, voința declanșează programul de „a putea”. Ele sunt în legătură unele cu altele. De aceea mai jos v-am expus procesul prin care creați ce vă doriți, folosind cele trei ingrediente: curajul, voința și perseverența.
Pentru a vă materializa dorințele, tot ce aveți de făcut este să simțiți ceea ce doriți.
Pentru a ajunge să le simțim avem nevoie să activăm în interiorul nostru următoarele forțe de bază: curajul de a acționa, voința în a face și perseverența care aduce încredere că se va împlini.
Curajul se declanșează de la sine când tu te valorizezi suficient și știi că pentru a accesa un adevăr sau a face un salt cuantic este nevoie să știi cine ești, ce vrei, care sunt resursele tale și care îți sunt vulnerabilitățile.
Curajul este forța noastră interioară care se activează de la Sine,
Când făceam arte marțiale (5 ani de lucru în această artă) la antrenamente ni se spunea să „ridicăm hara” pentru a avea forță, prezență și atenție, adică să ridicăm energia din chakra Svadisthana în Manipura. Ce înseamnă aceasta: să ne concentrăm la 3 degete sub buric și să ținem burta suptă și fesele strânse. Adică inclusiv corporal e nevoie de concentrare pe anumite părți ale corpului pentru a ridica Ki-ul sau energia vieții în sus, adică în sigiliul curajului. Acum, aducând elementul curaj la suprafață prin ridicarea forței Vieții într-un sigiliu superior, faci saltul cuantic de la fluxul de conștiință cuantică inferior, cel al supraviețuirii, la un fluxul de conștiință cuantică superior, adică cel al creației.
Chiar dacă nu faceți arte marțiale, când mergeți fiți atenți la poziția corporală cu burta suptă și fesele strânse și veți vedea cum vă simțiți.
După ce am urcat forța vieții în sigiliul 3, pentru a accesa voința e necesar să duci această forță, tot prin concentrare și prezență, în sigiliul 5. Aici găsim voința, perseverența și autodisciplina.
Rețineți că puteți ridica energia doar în sigiliile voastre și nu la alții, pentru că este un proces intim, psihic, sufletesc, care ține de concentrarea și atenția fiecăruia.
Deci voința, perseverența și disciplina se activează atunci când ai urcat energia
până în sigiliul 5, adică chakra Vishuda.
Dacă îți cunoști rolul și misiunea ta în acest plan, adică pe Pământ, începi să nu mai aștepți să-ți facă sau dreagă realitatea ta, altcineva din afara ta. Realizezi că nimeni nu poate să pună un bob de nisip în realitatea ta până tu nu ai creat acel bob. Deci, „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă” și asta deoarece în traista ta poți pune doar tu ceea ce vrei. Pentru asta ai nevoie să vrei să faci o acțiune, să perseverezi în ea pentru a crea la nivel cerebral o nouă conexiune neuronală, care va duce la formarea unei noi deprinderi sau atitudini. Pentru asta e nevoie de prezență în aici și acum.
Ca să reușești să ridici energia vieții în sigiliile superioare este important să știți ce vreți să faceți, să vă concentrați pe ce vreți cât mai mult timp și să trăiți în prezent. În această stare totul se aranjează de la Sine, deoarece tu ai lucrat din interior, din planul energetic și informațional, iar exteriorul este doar o reflexie a interiorului tău.
Când vine cineva la mine și îmi povestește ce probleme are, cu ajutorul unor întrebări simple îl aduc cu atenția în interiorul lui și astfel descoperă singur că problemele din exteriorul său, le creează permanent din interior.
Cum creăm realitatea mai puțin plăcută din interior?
Simplu, din cauza: emisiilor de gând distructive, a stărilor de frică,a delăsării,a lipsei iubirii de Sine, a lipsei acceptării și valorizării interioare. Prin acestea omul își calcă pe suflet, (face acțiuni în exterior pe care nu vrea să le realizeze din interior), nu acordă atenție nevoilor sale și astfel ia decizii nesănătoase pentru realitatea lui.
Una dintre întrebări este:
Pe o scală de la 1 la 10, unde sunteți în realitatea dumneavoastră?
Dragii mei, de aceea apar problemele în exterior, deoarece nu sunteți în prezent, nu sunteți imediat după creator (Dumnezeu) în scala valorică a vieții și realității voastre.
Priviți cu mare atenție la viața voastră și veți descoperi cauza bolilor, a nefericirilor, a suferințelor, a nemulțumirilor.
Pentru că nu sunteți prezenți în viața voastră, ki-ul sau energiei vieții se află în sigiliul 1 sau 2, adică în supraviețuire, în frică, control, dualitate, neîncredere, lipsa curajului, a voinței și a perseverenței. Când energia vieții este în sigiliile inferioare doar existați și nu trăiți.
(2) Comments for this blog
Multumim frumos pentru toate cîte ne învățați si am dori să putem să punem cît mai multe si mai ușor în practică așa cum reușiți dvs. Să aflăm cît mai multă practică aplicată si in viața noastră de la dvs. Multumim cu recunoștință și Dumnezeu sa va binecuvinteze 🥰
Multumesc frumos 🙏♥️ ca-mi luminezi calea !