Dezvoltarea discernământului

1. Cunoașterea

Ingredientul principal în dezvoltarea discernământului

Tot cercetând despre cum să facem alegeri conștiente, responsabile și cu grijă de noi și de mediul înconjurător (oameni, animale, plante, pământ) mi-am aplecat atenția într-un studiu privind capacitatea de discernământ.

Definiția discernământului din dex este: discernământul este – capacitatea sau facultatea de a pătrunde lucrurile sau a judeca lucrurile, apreciindu-le la justa lor valoare; bunul simț.
 
Din punctul meu de vedere discernământul este o capacitate cheie în dezvoltarea umană pentru o viață trăită ușor, frumos și bine.
 
Am descoperit câteva caracteristici necesare care te ajută să-ți dezvolți capacitatea de a discerne. Acestea sunt:

Pentru a trăi o stare de bine global avem nevoie de discernământ atunci când ne confruntăm cu reguli și norme transmise și impuse de familia de bază și de societate.

Astfel discernământul se manifestă în sensul de a judeca drept, din poziția de observator, care sunt normele și regulile care să le aplicăm pentru binele nostru și care nu. Pentru aceasta e nevoie de cunoaștere de a ști mai multe imformații despre un subiect sau altul.

Cunoașterea este ingredientul cel mai important pentru a putea avea opțiuni în ceea ce privește calitatea vieții noastre și a discerne acțiunile binefăcătoare care duc la creșterea și dezvoltarea noastră în armonie.

Aici aș vrea să fac distincţia între cunoaştere şi cunoştinţe sau informaţii.

Informaţiile le găsim atunci când ne întrebăm, adică când le căutăm. Ele sunt peste tot, dar te focalizezi pe ele doar atunci când linişteşti noianul de gânduri, şi focalizezi atenţia asupra unor anumite subiecte sau, îți pui niște întrebări despre acele subiecte.

După ce am accesat informaţii, căutate să le aplicăm în viaţa de zi cu zi, o perioadă de timp până se înregistrează la nivel cerebral, iar apoi sunt trăite ca adevăr propriu, acele informaţii vor deveni cunoaştere.

Deci, cunoştinţele (informațiile) devin cunoaştere prin trăire şi experimentare.

Nimeni nu poate trăi în locul nostru o stare sau un fenomen interior. Trăirea va duce la creşterea de neuroni noi (baby neuroni) şi tot trăirea, experimentarea va face posibilă crearea de reţele neuronale noi, conform frecvenţei trăirii.

După ce am realizat această distincție găsim că din perspectivele de mai sus cunoașterea are două fațete : Cunoașterea de Sine și cunoașterea lumii înconjurătoare.

A te cunoaște pe tine este o condiție esențială în capacitatea de a discerne și pentru a face alegerile potrivite pentru tine.

Partea cea mai grea în cunoașterea de sine este perioada cu educația pe care am primit-o în cei şapte ani de acasă. Aici e greul pentru a reuși să ne cunoaștem și a vedea dacă ce s-a implementat în mintea noastră este în concordanță cu ființa noastră divină sau nu.

Prin cunoașterea de sine faci distincția între ceea ce ai și este în concordanță cu dorințele și cerințele tale interioare adică din potențialul Divin sau cele care sunt din egoul personalității și ce nu era în concordanță cu experiențele tale necesare creșterii și dezvoltării pe toate planurile.

De ce am spus că aici e greul? Deoarece noi în acea perioadă am preluat de la cei din jur (familia de bază, grădiniță) totul de la comportamente, atitudini, mod de a soluționa problemele, mod de gândire, etc. Acestea s-au implementat în creierul nostru liber, ca niște programe în calculator, au devenit obișnuințe au intrat în mintea subconștientă şi acum sunt ca o a doua natură a noastră.

În mica copilărie ni s-a implementat scenariul de viață, cum să ne comportăm, cum să relaționăm, etc. De aceea nu știm prea bine dacă unele atitudini sunt ale noastre și le alegem noi din Sine, sau vin ca urmare a informațiilor din programare?

O modalitate ușoară de a discerne sau de a te ajuta să vezi dacă ce vrei este benefic pentru tine sau nu este următoarea formă de autoanaliză prin întrebări de genul:

„Vreau eu cu adevărat să fac asta?”
„ Fac eu asta pentru mine, sau să demonstrez cuiva cât de important şi special sunt eu?”
„Ceea ce vreau să fac îmi aduce plus-valoare? Adică, mă ajută să fiu eu, să mă manifest fără măşti şi ascunzişuri, să cresc şi să mă dezvolt?”
„Pe ce dimensiune a vieţii mă împlineşte?”
„Trăiesc bucuria, pacea şi liniştea făcând asta, sau îmi aduce noi griji, stres şi agitaţie? ”

Această autoanaliză te ajută să devii conştient şi responsabil, atât spre a vedea dacă evoluezi sau te împlineşti prin acea acţiune cât și unde te îndrepți când deczi ceva sau altceva.

Creierul nostru este instrumentul care captează gândurile din fluxurile de conştiinţă înconjurătoare. Orice gând se înregistrează în aceste fluxuri care au diferite frecvenţe.

Dacă tu manifeşti comportamente, gânduri, acţiuni cu frecvenţă înaltă, vei atrage gânduri cu frecvenţă înaltă, creatoare, dezvoltatoare.

Făcând această analiză conștientizezi pe ce frecvență accesezi realitatea și pe ce vibraţie îți creezi viața.

Dacă ai dorinţe limitative care te duc doar la „ce am” sau „ce posed” – e clar că frecvenţa fluxurilor pe care stai mult timp din viața ta, este de vibraţie limitativă de obicei mai coborâtă, preponderent din conştiinţa socială. Asta nu înseamnă că e ceva rău, ci că, acolo sunt deocamdată preocupările tale, gândurile şi sentimentele pe care le emiţi, și de aici vezi că ce creezi tu se întoarce la creator (care eşti tu).

Astfel potențialul cuantic – conform spiritualității și fizicii cuantice – este cunoaştere nelimitată, viaţă nelimitată.  De aici am tras niște concluzii despre importanța cunoașterii în activarea și manifestarea discernământului și anume:

  • Cunoaşterea este cea mai grandioasă comoară pe care o avem, deoarece atunci când trăieşti o experienţă prin care pierzi posesiunile materiale concrete, unicul lucru pe care nu-l pierzi şi nici  nu-l vei putea pierde vreodată este cunoaşterea.
  • Cunoaşterea ne dă capacitatea să creăm din nou, să o luăm oricând de la capăt.
  • Cunoaşterea ne dă confortul psihic prin care spunem că: dacă am făcut odată ceva, putem face ori de câte ori vrem.
  • Dacă avem cunoaştere avem opţiuni, avem libertate.
  • Dacă avem cunoaştere, putem construi nelimitat, pentru că este loc sub soare pentru tot omul care vrea să facă ceva.
  • Dacă avem cunoaştere, scăpăm de temeri şi frici deoarece atunci nu există nimic – nici un element, nici o autoritate, nici o regulă – care ne-ar putea ameninţa, intimida sau înrobi.

De aceea cunoștințele raționale despre cum funcționăm în exterior și cunoștințele care țin de funcționarea interioară spirituală și psihică, fac casă bună pentru a putea trăi și a dezvolta cunoașterea – trăirea – care este absolută.

Prin aceste trăiri putem discerne astfel încât să ne redescoperi și să regăsim bucuria vieții și starea de bine în călătoria noastră.

2. Maturitatea emoțională, mentală și spirituală

Un alt ingredient necesar dezvoltării discernământului este maturitatea.

O persoană matură emoțional, mental și spiritual este o persoană care și-a oprit “vocile din cap” și-a vindecat rănile din mica copilărie și care datorită acestor vindecări are capacitatea să discearnă ceva sau altceva într-un mod just, adică este stăpână pe mintea sa. Este o persoană detașată care nu așteaptă imediat recompense pentru ce face. Este într-o stare superioară minții personale.

De aceea atunci când ești stăpân pe mintea ta poți accesa și accepta gândurile tale astfel încât emoțiile nu te mai copleșesc și nici un stimul exterior nu te mai scoate din starea de bine.

Ajungi să trăiești maturitatea emoțională când ai făcut pace cu tine, când nu te mai simți fricos, vinovat sau rușinat.

Ajungi la pacea interioară după ce te-ai iertat pentru diverse, după ce ai acceptat că ai experimentat ceva sau altceva pentru că așa ai considerat tu, și că acum îți poți schimba opțiunea.

Ajungi la maturitatea mentală și manifești discernământul atunci când nu mai acționezi din impuls, adică nu mai reacționezi, ci reflectezi asupra consecințelor pe termen lung a acțiunilor tale, și astfel ajungi să acționezi conștient.

Pentru a trăi maturitatea mentală e nevoie să-ți pui niște întrebări esențiale înainte de a face ceva: Acestea sunt de genul: Ce gândesc eu acum? Vreau eu cu adevărat să fac asta? Care sunt beneficiile imediate și pe termen lung a acestei acțiuni? Care este starea mea interioară când mă gândesc să face ceva?

Ajungi la maturitatea spirituală atunci când ajungi prin cunoaștere și trăire să înțelegi că dimensiunile fizică, mentală și spirituală sunt un tot pe care-l manifești în tot ceea ce alegi să faci. De aceea dacă faci ceva distructiv pentru corp, sigur va duce la repercursiuni în dimensiunea mentală și apoi în cea spirituală.  Manifești maturitatea spirituală când tot ceea ce faci, faci în prezent aici și acum, conectat cu tot și toate.

3. Dorința de autodepășire

Un alt ingredient necesar dezvoltării discernământului este maturitatea.

Este o stare care te impulsionează ca mereu să cauți experiențe care duc la dezvoltarea și evoluția ta. Aceasta implică deschiderea spre a experimenta diferit diverse situații prin care trăiești stări de fericire, mulțumire, bucurie. Această dorință o avem implementată la nivel cerebral dacă atunci când am fost adolescenți am căutat noul conștient, am făcut diverse acțiuni (sport, artă, muzică, drumeții) pentru a ne descoperi potențialul creator.

Această dorință o dată activată și accesată cât mai des în adolescență ne va face ca atunci când ajungem adulți, să vrem să ne depășim condiția fizică, mentală, profesională. Prin această dorință căutăm starea de bine atunci când alegem un comportament, o acțiune o faptă. Adică atunci când alegem ceva să fim responsabili pentru a crea binele atât interior cât și exterior.

4. Intenția de a vrea să faci binele

Intenția de a face binele este o stare care vine din echilibrul mental și emoțional.

Cu toate că la nivel de Sine Divin noi suntem iubire, în manifestare nu ajungem să creăm iubirea datorită unor programe limitative, a unor suferințe interioare, și din necunoaștere.

Atunci când nu mai intri în comparație cu cineva din exteriorul tău, când nu mai faci o acțiune doar ca să te aprecieze alții, îți vei descoperi și activa potențialul divin pentru manifestarea a ceea ce va declanșa intenția din sine de a creea binele în tot și toate.

”Binele este implementat în noi la nivel genetic și este ca un cod”
Prof Dulcan Constantin

Adică cu asta ne-am născut și face parte din ființa noastră. Pentru a fi mereu în această stare e necesar să vrem, adică să intenționăm să trăim conform acestui cod interior. Când decizi să faci ceva datorită intenției de a face bine, nu mai ai remușcări, frustrări, agresivitate interioară atunci când ceva nu iese conform planurilor tale. Asta se cheamă că nu ai făcut conștient ceva distructiv.

Urmărind aceste caracteristici în personalitatea și ființa voastră la nivel global(minte, corp și spirit) veți putea alege responsabil, cu discernământ, cu dorința de bine în toate deciziile și acțiunile voastre.

Toate acestea vor duce la o viață trăită fără compromisuri. O viață creeată și trăită ușor, frumos și bine.

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire
Semnatura-Mov-Niculina

“Regăsirea puterii interioare”

Cunoașterea reprezintă cheia spre desăvârșire

Cartea“Regăsireaputerii interioare” este un volum care cuprinde trei trilogii. Trilogiile au corespondent în Bucurie, Credință și Cunoaștere.

Precedent post
Bunătatea și activitatea cerebrală
Următor post
Curajul, voința și perseverența sunt ingredientele principale în aplicarea cunoașterii.

(4) Comments for this blog

  1. Ioana
    februarie 9, 2024
    Răspunde

    Mulțumesc cu recunoștință!

  2. RRamona
    februarie 9, 2024
    Răspunde

    Excelent articol!
    Acele intrebări „sapă” către calea reușitei, dar mai ales a descoperirii de sine în mod autentic.

  3. Ines
    februarie 9, 2024
    Răspunde

    Minunat!Multumesc!

  4. Laura
    februarie 10, 2024
    Răspunde

    Un articol foarte interesant prin informatiile date.
    Multumesc pentru cunoasterea oferita .

Comentați

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *
Evaluarea ta*

Select the fields to be shown. Others will be hidden. Drag and drop to rearrange the order.
  • Image
  • SKU
  • Rating
  • Price
  • Stock
  • Availability
  • Add to cart
  • Description
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Additional information
Click outside to hide the comparison bar
Compare
Coș

Nu ai niciun produs în coș.

Cea mai nouă carte.

Activarea înțelegerii pentru reușita în viață
Ghid practic de psihologie cuantică

În spatele unui gând pe care creierul tău îl captează, se află o convingere sau o credință implementată în creier.