Am fost de curând într-o călătorie aventură, unde, am conștientizat pregnant rolul cunoașterii în evoluția și desăvârșirea omului ca ființă divină. Cunoașterea îți aduce trăirea stării de “A FI”, împlinirea, iluminarea.
Cunoașterea este absolută. Adică o dată ce știi ceva nu mai poți să te faci că nu știi. Cunoașterea vine din interior. Prin cunoaștere poți să vezi lumea cu alți ochi, poți să întreprinzi alte comportamente conștient, poți să elimini ignoranța și poți creea o minte nouă. Prin cunoaștere scoți la suprafață în planul concret potențialitățile scânteii divine din tine.
Mă întreba ieri cineva cum îți dai seama dacă ce vrei este de la Sinele Divin sau din personalitate(ego, eul fals, antichristul,etc).
Așa cum știți vorbesc din ceea ce fac eu , iar acum vă voi dezvălui cum aflu eu dacă e de la Sine sau din ego.
Este destul de simplu să conștientizezi de unde vine dorința, gândul sau comportamentul respectiv punându-ți întrebări, tu ție. Adică “intrând în ședință cu tine” – cum spunea foarte frumos o cursantă de-a mea. Cum facem asta?
Orice gând sau dorință de care ești conștient(ă) îl analizezi punând câteva întrebări formulate conform categoriilor de mai jos:
- Vreau eu cu adevărat să fac asta? Fac eu asta pentru mine sau să demonstrez cuiva cât de important și special sunt eu?
- Ceea ce vreau să fac îmi aduce plus-valoare? Adică mă ajută să fiu eu, să mă manifest fără măști și ascunzișuri, să cresc și să mă dezvolt?
- Pe ce dimnesiune a vieții mă împlinește?
- Trăiesc bucuria, pacea și liniștea făcând asta, sau îmi aduce noi griji, stres și agitație?
Mai jos vă voi reda o povestioară pe care am citit-o undeva – nu mai știu unde – dar e foarte sugestivă pentru acest subiect:
“ Era o dată un om de afaceri American care stătea pe digul unui sat de pe coasta mexicană, când a acostat o ambarcațiune de pescuit cu un singur pescar la bord. În ambarcațiune se aflau mai mulți toni mari cu înotătoare galbene. Americanul îl felicită pe Mexican pentru calitatea capturii sale și îl întrebă, cât timp i-a luat să-i pescuiască.”
Mexicanul răspunde: Nu prea mult.
Apoi americanul întrebă de ce nu a rămas mai mult timp în larg ca să prindă mai mult pește.
Mexicanul răspunde că are suficient pește pentru nevoile imediate ale familiei sale.
Atunci americanul întrebă:” Dar ce faci cu tot timpul care-ți rămâne?”
Mexicanul spune: “Dorm până târziu dimineața, pescuiesc puțin, mă joc cu copiii, dorm după-amiază cu soția mea, ies în fiecare seară în sat să beau vin și să cânt la chitară cu prietenii. Am o viață foarte plină și ocupată senior.”
Americanul i-a spus zeflemitor: “Am o diplomă de master în economie la Harvard și aș putea să te ajut. Ar trebui să petreci mai mult timp pescuind, iar din profituri să-ți cumperi o ambarcațiune mai mare. Cu profiturile de pe urma ambarcațiunii mari vei putea să-ți cumperi mai multe bărci. În cele din urmă vei avea o flotă de ambarcațini de pescuit. În loc să vinzi captura unui intermediar mai bine o vinzi direct fabricii sau eventual îți poți deschide propria fabric de conserve de pește. Așa ai controla producția, transformarea și distribuția. Va trebui să pleci din acest sat de pescari și să mergi în Mexico City, apoi la Los Angeles și apoi chiar la New York, de unde îți vei conduce afacerea în plină ascensiune.”
Pescarul Mexican întreabă: “Dar senior, cât timp îmi va lua toată treaba aceasta?”
La care americanul răspunde “între 15 și 20 de ani.”
“Și pe urmă?” – întrebă mexicanul.
Americanul râde și spune că “acum vine partea cea mai interesantă: La timpul potrivit vei vinde acțiunile companiei și vei deveni foarte bogat. Vei câștiga milioane.”
“Milioane senior? Și apoi?”
Americanul îi răspunde. “Apoi ieși la pensie. Te vei muta într-un sătuc de pescari de pe coastă, unde vei dormi până târzie dimineața, vei pescui puțin, vei dormi după-amiază cu soția,vei ieși în fiecare seară în sat să bei vin și să cânți la chitară cu prietenii.”
Vă las să trageți concluziile proprii și să conștientizați care sunt adevăratele motivații din spatele unei dorințe sau a unui gând. Vă rog să recitiți cele două fraze subliniate din această povestioară și observați, conștientizați ce lipsește de la una și ce moment important pierdem din experiența numită viață.
Creierul nostru este instrumentul care captează gândurile din fluxurile de conștiință înconjurătoare. Orice gând se înregistrează în aceste fluxuri care au diferite frecvențe.
Dacă tu manifești comportamente, gânduri, acțiuni cu frecvență înaltă vei atrage gânduri cu frecvență înaltă, creatoare, dezvoltatoare.
Dacă tu manifești comportamente, gânduri, acțiuni cu frecvență mai coborâtă, care țin doar de supraviețuire vei atrage gânduri cu frecvență mai coborâte, limitative care te țin doar în fluxul de conștiință socială.
După ce le-ai atras este important să-ți faci analiza, pentru a constata de unde vine dorința din ego, sau din Sine.
Această autoanaliză te ajută să devii conștient și responsabil, atât spre a vedea dacă evoluezi sau te împlinești prin acea acțiune cât și dându-ți seama ce fluxuri de conștiință ca vibrație accesezi. Dacă ai dorințe limitative care te duc doar la “ce am”sau “ce posed” – e clar că frecvența fluxurilor pe care stai mult timp, este de vibrație mai coborâtă, preponderent din conștiința social. Asta nu înseamnă că e ceva rău ci că, acolo sunt deocamdată preocupările tale, gândurile și sentimentele pe care le emiți, deoarece totul se întoarce la creator(care ești tu).
Dumnezeu este cunoaștere nelimitată, viață nelimitată.
Cunoașterea este cea mai grandioasă comoară pe care o avem, deoarece atunci când trăiești o experiență prin care pierzi posesiunile materiale concrete, unicul lucru pe care nu-l pierzi și nici nu-l vei putea pierde vreodată este cunoașterea.
Cunoașterea ne dă capacitatea să creăm din nou, să o luăm oricând de la capăt.
Cunoașterea ne dă confortul psihic prin care spunem că: dacă am făcut odată ceva putem face ori de câte ori mai vrem acel ceva sau ceva îmbunătățit prin învățămintele extrase din experiențele trecute.
Dacă avem cunoaștere avem opțiuni, avem libertate. Dacă avem cunoaștere putem construi nelimitat, pentru că este loc sub soare pentru tot omul care vrea să facă ceva.
Dacă avem cunoaștere scăpăm de temeri și frici deoarece atunci nu există nimic- nici un element, nici o autoritate, nici o regulă- care ne-ar putea amenința, intimida sau înrobi.
Vezi exemplele supraviețuitorilor din lagărele și închisorile comuniste și nu numai.
Cunoașterea ne face să ne extindem, să căutăm o identitate prin care ne dezvoltăm mereu, să devenim.
Prin cunoaștere și aventura învățării noi ne simplificăm viața și în această stare de simplitate vom descoperi pace și bucuria vieții. Dați-vă voie șă fiți și veți cunoaște împărăția cerurilor care se află în voi. Cu drag din iubire pentru iubire.
(3) Comments for this blog
Multumesc pentru toată cunoașterea care ni o oferiți gratuit și cu drag. Dumnezeu sa va răsplătească suflet frumos ! Multumesc lui Dumnezeu ca mi a îngăduit sa cunosc așa suflet ! Fiți binecuvantata!
Cu drag. Multumesc. Asa sa fie!
Mulțumesc frumos pentru ca în postările și clipurile de pe YouTube,explicati pe înțelesul tuturor, termeni sau cum se face ceea ce este necesar pt vindecarea unor rani.Sunt recunoscătoare ca vam descoperit. Va iubesc pt ceea ce faceți