Activarea unei capacități sau puteri interioare

Printre preocupările mele pentru vindecarea și creșterea interioară este și întrebarea: Cum activăm o putere sau capacitate interioară astfel încât să integrăm emoțiile și stările necesare evoluției noastre?

Observându-mă pe mine cât și pe cei cu care lucrez am sesizat că fiecare emoție nouă în care intrăm cu diverse subiecte, ne scoate din confortul mental.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

Acest disconfort duce la o vulnerabilitate și vulnerabilizare consistentă, de altfel foarte necesară integrării trăirilor noastre.

Trecând prin aceste trăiri și stări, uneori de confuzie  și disconfort mental, noi ne activăm o capacitate sau putere interioară prin care să trăim conștient și prezent în viața noastră interioară și exterioară.

Pentru cei care trăiesc conștient apare și următoarea întrebare: De ce apare confuzia?

Răspunsul l-am găsit în scrierile  Dr. James Doty, și ale lui Dr. Shefaly și anume: apare confuzia deoarece creierul tău nu recunoaște acea emoție nouă și nu are repere despre cum să o gestioneze și să-i de-a un sens, și  astfel începe să te doară emoțional în acel procent de 95% până vei face ceva.

Prin acea durere reușim să împingem bariera cefalorahidiană prin care se activează în noi o capacitate sau putere interioară, prin depășirea unei bariere mentale sau credințe limitative.

Și cum exemplul personal este cel mai elocvent, vă voi dezvălui cum am lucrat în ultimul timp cu o astfel de situație.

Conform teoriei IMAGO fiecare dintre noi atragem persoane, situații și evenimente care ne oglindesc un aspect din interiorul nostru.

Acestea fiind deja cunoscute de mine mental și chiar experimental, în ultimul an lucrez la un aspect de integrat din mica copilărie, și anume starea lui Împreună.

Ca structură de ființare sunt un om care se descurcă singură în orice situație.

Lucrând la activarea stării lui împreună, se pare că a te descurca mereu singur/ă este o caracteristică care nu-ți poate da starea aceasta de a te simți și fi împreună cu ceilalți.

Însă cum universul nu suportă golul, am cerut și am început să trăiesc starea lui împreună însă, dezvoltând diverse situații prin care să activez anumite capacități sau puteri ca să mă pot debarasa de acele bariere mentale care nu mă lasă să pot trăi această stare.

Astfel de câteva zile mă confruntam cu o emoție necunoscută de mine, pe care nu o puteam defini, nu-i puteam da un sens, și uneori chiar nu o puteam accepta.

La un moment dat acel disconfort emoțional și mental a fost așa de puternic încât am zis, până aici a fost.

Mi-am zis în sinea mea: se pare că aici nu mă descurc singură.

Evident au urmat un șir de situații care-mi dezvăluiau această așa zisă neputință și vulnerabilitate.

Au mai trecut 2 zile în care am întors pe o parte și pe alta această stare de ”neputință” iar durerea emoțională era atât de mare încât a ajuns în corpul fizic sub forma unei apăsări pe piept.

Traseul prin care ceea ce ne confuzează sau ne perturbă, este făcut vizibil în ființa noastră este de la  minte la corp.

Astfel corpul nostru fizic este radiograful minții.

Deja când ajungem să simțim în corpul fizic o anumită perturbare, e timpul să o rezolvăm pentru că altfel se va instala în corp și așa apar disfuncțiile și chiar bolile umane.

A urmat întrebarea: Și eu ce fac acum?

Primul răspuns – care este din sine – a fost spune situația și cere ajutorul?

Durerea în piept era atât de mare încât nu a mai avut mintea mea puterea să mă oprească cu programele ei limitative gen: să nu deranjez, să nu creadă ceva sau altceva, mă descurc singură, sigur pot ieși de aici așa cum am făcut mereu cu altele, etc.

În aceas stare am decis să comunic chiar la 2 persoane (foarte dragi mie) situația și ceea ce trăiesc. Am luat telefonul am scris că am nevoie de ajutor și că nu știu cum să gestionez o stare, și ambele persoane mi-au răspuns imediat afirmativ în a mă susține cum să ies din acele emoții, am făcut tehnicile din IMAGO prin Dialog (oglindire, validare și empatie) și exact cum scrie la carte ca prin minune în 2 minute a trecut acea durere iar eu am ieșit mai îmbogățită și mai așezată din acest proces.

Astfel am trăit și stare lui împreună într-o situație de disconfort mental și emoțional. Iar cu acesta experiență am înțeles paradigma ”Împreună la bine și la greu”.

După ce am ieșit de acolo am contemplat la situație și la cum am reușit totuși se depășesc bariera mentală cea mai evidentă la mine: să nu deranjez.

Și pentru a nu deranja (fiind un copil  cu diverse nevoi pentru care mama nu a putut fi prezentă din cauza că muncea prea mult) mi-am activat atât de puternic mental programul ”mă descurc singură /eu pot singură” încât prin această experiență am reușit să-l depășesc.

Trăind emoția, dându-i voie să o simt în toată ființa mea, și cu dorința să o depășesc, am activat în mine Capacitate de a îndrăzni să cer ajutorul.

Astfel am trăit pe propria-mi piele ceea ce mereu spune Brene Brown în scrierile sale: ” în spatele vulnerabilității este mult curaj.” Cu alte cuvinte atunci când ne simțim vulnerabili vom activa curajul pe diverse dimensiuni ca să ieșim din starea de vulnerabilitate.

După această experiență am putut trăi pacea minții și liniștea inimii și cu zâmbetul pe buze am mers la culcare.

Dimineață m-am trezit cu același zâmbet pe buze și m-am apucat să trec pe agendă această experiența minunată și am ales  să o comunic prin aceste rânduri și celor care au nevoie de a înțelege a fenomenele de creștere și dezvoltare personală.

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și înțelegere

 

Precedent post
Primește iubirea pe care o dorești! – workshop cuplu, 13-14.02.2025, Brașov
Următor post
Trei venerații care înalță ființa umană

Comentați

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *
Evaluarea ta*

Select the fields to be shown. Others will be hidden. Drag and drop to rearrange the order.
  • Image
  • SKU
  • Rating
  • Price
  • Stock
  • Availability
  • Add to cart
  • Description
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Additional information
Click outside to hide the comparison bar
Compare
Coș

Nu ai niciun produs în coș.

Cea mai nouă carte.

Activarea înțelegerii pentru reușita în viață
Ghid practic de psihologie cuantică

În spatele unui gând pe care creierul tău îl captează, se află o convingere sau o credință implementată în creier.