Am descoperit niște uleiuri esențiale și am folosit timp de 6 luni (pe creștet, sublingual și topic) din 2 în 2 ore un ulei emoțional numit Console care are o proprietate de a vindeca pierderile. Zic eu în mintea mea Tristețea mea interioară este de la ceva pierderi, ia să vedem ce scoate acest Console la suprafața?

Rațional nu avem pierderi de ființe dragi, părinții au fost în viață, bunici nu i-am cunoscut așa că nu aveam o pierderea înregistrată, frații mei trăiau, însă tristețea apărea din când în când.

Știu din cercetări de biochimie și neuroștiință că, chimia creierul se poate schimba dacă 6- 9 luni facem niște acțiuni repetitive – acțiuni și concentrări am tot făcut de 20 de ani și încă nu ajungeam la cauza. Așa că am folosit Console să văd dacă asta mă ajuta să scot ceva din subconștient în conștient în așa fel însât să se schimbe chimia creierului meu pentru a ieși din acea tristețe inexplicabilă.

După cele 6 luni plec cu fetița într-o zi ploioasă la cumpărături și ieșim pe o poartă a curții, care are un buton prin interior de deschis să nu mai folosesc cheia. Am lăsat cățelul familiei pe Zef în curte. Zef este  un ciobănesc german foarte inteligent. Probabil a văzut pe unde am ieșit a tot dat cu laba să deschisă și el ca noi și să vină după noi, îi plac plimbările. Probabil după ceva încercări a deschis poartă și a ieșit.

Ne întoarcem de la cumpărături după o oră, deschidem poarta principală și el care venea să ne întâmpine nu a venit. Când arunc ochii spre poarta mica, o văd întredeschisă. Am crezut că nu mai am picioare pur și simplu nu m-am mai putut mișcă câteva Secunde pentru că am realizat  imediat că, nu mai este în curte și a plecat.

Pur Și simplu am înghețat. Orașul e mare, el dornic de plimbare.

Deodată mă mișc și-mi spun: Am cunoaștere și îl găsesc eu prin toate câte știu să fac.

Am căutat prin jur nimic, apoi prietena mea pe care am sunat-o imediat a căutat și ea câteva ture de cartier și s-a întâlnit cu un vecin care i-a spus să dau un anunț pe un grup de animale pierdute din oraș, că și el și-a gasit câinele care fugise din curte cu ajutorul acelui grup.

Și în același timp spuneam afirmația: „Aleg linia de potential cuantic în care Zef revine în curte.”

După 5 ore pe acel grup de animale pierdute cineva scrie l-am văzut la intersecția dintre doua străzi și a dat numele lor.

Eu eram în casă îmbăcată într-un training de lejer roz deschis, am luat prima geacă din cuier în fuga, zgarda și mașina și împreună cu fetița am ajuns în 3 min acolo. Când am ajuns la acea inetrsecție una din străzi era cu sens unic și am zis: intru pe cealaltă și ies pe asta cu indicația data de domnul pe acel grup.

Când parchez mașina – pe trotuar ca era loc și mai era una parcată în față – cum am ieșit de pe acea stradă, Zef ne-a recunoscut a văzut ca suntem și a început să de-a din coada  însă era pe partea cealaltă a străzii. Am văzut că se pregătea să traverseze i-am făcut semn să stea acolo că erau mașini care treceau pe stradă. Însă era atât de fericit încât înainta spre noi să treacă strada. Atunci am ridicat mâinile am oprit toate mașinile și am fugit la Zef. Mașinile au oprit punând frâna și eu am ajuns la el. Când l-am regăsit l-am îmbrățișat și am rămas așa cu el care probabil nu a înțeles gestul meu imediat. De ce vă spun toate astea, eu eram în pantaloni de Training roz lejeri și geaca albă iar Zef nu mai mirosea a câine plouat (toată ziua plouase).

În clipa aceea, în acea îmbrățișare, corporal am simțit cum mi se dezgheață inima și în piept o căldură foarte mare, parcă regăsisem ceva de  foarte mult timp pierdut și nu doar de 5 ore.

A venit și fetița mea lângă mine cu lesa, am legat-o de zgarda lui verde frumoasa și ne-am deplasat spre mașina. Nu a urcat niciodată în mașina pe care o conduc în ultimul an din cauză că mirosea. Îl duceam la veterinar pe jos sau la dresaj cu o alta mașină veche în portbagaj, ca eu să nu simt mirosul de câine.

Fac o paranteza știam cu ce mașina merg sa-l iau însă, aveam acolo o pătura în portbagaj cu gândul ca o întind pe bancheta din spate și nu voi simți miros și nu va murdări mașina cu noroi. Plouase toată ziua.

Însă după ce l-am îmbrățișat si am simțit cum inima mi se dezghețată am uitat de pătură, de mașina, de hainele albe, acum maro de la noroiul de pe blana lui, am uitat de tot.

Fetita mea tremura și ea de fericire de nu-i putea controla membrele de emoție.

Ajungem acasă, L-am dat pe Zef cu un ulei esențial de liniștire  și anume Lavandă în creștetul capului să se liniștească că era și el micuțul speriat după ce a stat 5 ore departe de casă și de energia noastră.

Apoi Fericiți toți trei ne-am jucam prin curte cu mingea cu toate jucăriile lui Zef,  de bucurie nu mai voiam altceva decât să râd și să mă distrez.

A doua zi la fel, merg la el în apartament (are sub living și sera ca o cameră care este apartamentul lui) și-l mângâi când îi dau mâncare și Zef nu mai miroase.