În permanență sunt în contact cu mine și am intenția sa fac subconștientul, conștient pentru a trăi o viață cu sens și bucurie.Datorită acestei intenții sunt atentă la limbajul semnelor universului și orice aduc în realitatea mea, are în spate fie o intenție conștientă bine susținută, fie ceva care este în subconștient și vrea să se dezvăluie. Niculina Gheorghiță
Încă din copilărie, după vârsta de 8 ani aveam o sensibilitate exagerata la mirosurile de animale, aparent inexplicabiă.
Am avut de a lungul anului explicații raționale logice cum ar fi că am crescut la țara într-o gospodărie mare cu toate tipurile de animale de curte și de casă (oi, vaci, cai, porci, păsări, iepuri, câini, pisici) și am zis eu că, de acolo mi se trage. Este evident că în curtea de animale nu mirosea a trandafir și iasomie, însă alta era cauza.
Cei din jur nu-mi înțelegeau această sensibilitate care apăruse deodată, aparent fără un motiv anume, și mereu spuneau ca exagerez și ca nu-i nici un miros.
Acum în relația de cuplu și familie formată( partener de cuplu și copii) spun că exagerez, că nu miroase a nimic, că-s eu prea sensibilă că totul e din mintea mea, și alte astfel de remarci.
Recunoașteți cu siguranță și voi, acest tipar când tu spui ceva și cei din jur zic că nu-i așa și că exegerezi?
Nici nu știam ce să mai cred când întrebam pe unii pe alții dacă ei simt undeva miroasul a câine ud, a urina de pisica? Unii spuneau miroase a ceva, dar nu exegerat, unii că nu miroase a nimic. Aceste remarci că nu-i nimic îmi deschidea o tristețe pe care nu o înțelegeam și evident mă simțeam singură în această sensibilitate olfactivă.
Am descoperit niște uleiuri esențiale și am folosit timp de 6 luni
Am descoperit niște uleiuri esențiale și am folosit timp de 6 luni (pe creștet, sublingual și topic) din 2 în 2 ore un ulei emoțional numit Console care are o proprietate de a vindeca pierderile. Zic eu în mintea mea Tristețea mea interioară este de la ceva pierderi, ia să vedem ce scoate acest Console la suprafața?
Rațional nu avem pierderi de ființe dragi, părinții au fost în viață, bunici nu i-am cunoscut așa că nu aveam o pierderea înregistrată, frații mei trăiau, însă tristețea apărea din când în când.
Știu din cercetări de biochimie și neuroștiință că, chimia creierul se poate schimba dacă 6- 9 luni facem niște acțiuni repetitive – acțiuni și concentrări am tot făcut de 20 de ani și încă nu ajungeam la cauza. Așa că am folosit Console să văd dacă asta mă ajuta să scot ceva din subconștient în conștient în așa fel însât să se schimbe chimia creierului meu pentru a ieși din acea tristețe inexplicabilă.
După cele 6 luni plec cu fetița într-o zi ploioasă la cumpărături și ieșim pe o poartă a curții, care are un buton prin interior de deschis să nu mai folosesc cheia. Am lăsat cățelul familiei pe Zef în curte. Zef este un ciobănesc german foarte inteligent. Probabil a văzut pe unde am ieșit a tot dat cu laba să deschisă și el ca noi și să vină după noi, îi plac plimbările. Probabil după ceva încercări a deschis poartă și a ieșit.
Ne întoarcem de la cumpărături după o oră, deschidem poarta principală și el care venea să ne întâmpine nu a venit. Când arunc ochii spre poarta mica, o văd întredeschisă. Am crezut că nu mai am picioare pur și simplu nu m-am mai putut mișcă câteva Secunde pentru că am realizat imediat că, nu mai este în curte și a plecat.
Pur Și simplu am înghețat. Orașul e mare, el dornic de plimbare.
Deodată mă mișc și-mi spun: Am cunoaștere și îl găsesc eu prin toate câte știu să fac.
Am căutat prin jur nimic, apoi prietena mea pe care am sunat-o imediat a căutat și ea câteva ture de cartier și s-a întâlnit cu un vecin care i-a spus să dau un anunț pe un grup de animale pierdute din oraș, că și el și-a gasit câinele care fugise din curte cu ajutorul acelui grup.
Și în același timp spuneam afirmația: „Aleg linia de potential cuantic în care Zef revine în curte.”
După 5 ore pe acel grup de animale pierdute cineva scrie l-am văzut la intersecția dintre doua străzi și a dat numele lor.
Eu eram în casă îmbăcată într-un training de lejer roz deschis, am luat prima geacă din cuier în fuga, zgarda și mașina și împreună cu fetița am ajuns în 3 min acolo. Când am ajuns la acea inetrsecție una din străzi era cu sens unic și am zis: intru pe cealaltă și ies pe asta cu indicația data de domnul pe acel grup.
Când parchez mașina – pe trotuar ca era loc și mai era una parcată în față – cum am ieșit de pe acea stradă, Zef ne-a recunoscut a văzut ca suntem și a început să de-a din coada însă era pe partea cealaltă a străzii. Am văzut că se pregătea să traverseze i-am făcut semn să stea acolo că erau mașini care treceau pe stradă. Însă era atât de fericit încât înainta spre noi să treacă strada. Atunci am ridicat mâinile am oprit toate mașinile și am fugit la Zef. Mașinile au oprit punând frâna și eu am ajuns la el. Când l-am regăsit l-am îmbrățișat și am rămas așa cu el care probabil nu a înțeles gestul meu imediat. De ce vă spun toate astea, eu eram în pantaloni de Training roz lejeri și geaca albă iar Zef nu mai mirosea a câine plouat (toată ziua plouase).
În clipa aceea, în acea îmbrățișare, corporal am simțit cum mi se dezgheață inima și în piept o căldură foarte mare, parcă regăsisem ceva de foarte mult timp pierdut și nu doar de 5 ore.
A venit și fetița mea lângă mine cu lesa, am legat-o de zgarda lui verde frumoasa și ne-am deplasat spre mașina. Nu a urcat niciodată în mașina pe care o conduc în ultimul an din cauză că mirosea. Îl duceam la veterinar pe jos sau la dresaj cu o alta mașină veche în portbagaj, ca eu să nu simt mirosul de câine.
Fac o paranteza știam cu ce mașina merg sa-l iau însă, aveam acolo o pătura în portbagaj cu gândul ca o întind pe bancheta din spate și nu voi simți miros și nu va murdări mașina cu noroi. Plouase toată ziua.
Însă după ce l-am îmbrățișat si am simțit cum inima mi se dezghețată am uitat de pătură, de mașina, de hainele albe, acum maro de la noroiul de pe blana lui, am uitat de tot.
Fetita mea tremura și ea de fericire de nu-i putea controla membrele de emoție.
Ajungem acasă, L-am dat pe Zef cu un ulei esențial de liniștire și anume Lavandă în creștetul capului să se liniștească că era și el micuțul speriat după ce a stat 5 ore departe de casă și de energia noastră.
Apoi Fericiți toți trei ne-am jucam prin curte cu mingea cu toate jucăriile lui Zef, de bucurie nu mai voiam altceva decât să râd și să mă distrez.
A doua zi la fel, merg la el în apartament (are sub living și sera ca o cameră care este apartamentul lui) și-l mângâi când îi dau mâncare și Zef nu mai miroase.
Zic în sinea mea:
Și evident în introspectiile mele pornind de la această întrebare am descoperit durerea emoținală pe care o țineam de la 5 – 8 ani, care s-a vindecat prin aceasta experiența vindecătoare unde terapeutul a fost câinele nostru Zef.
Acum descoperirea a ceea ce conțineam în subconștient: în copilărie cum spuneam mai sus am crescut într-o gospodărie mare cu multe animale.
Am o sora mai mică cu 3 ani iar Jucăriile noastre erau mielușeii și iepurașii mici.
În fiecare primăvară ne alegeam de obicei mieluțele ca să nu le sacrifice- conform tradiției – părinții la Paște. Însă în doi ani mi-am ales miei că erau prea frumoși și credeam, cu mintea mea de copil, că o să-i înduplec să nu mi-i taie.
În cei doi ani când mi-am ales mieluț mascul (că era alb complet cu boticul negru în primul an si al doilea an avea o culoare maronie spre orange ceva nemaivazut de mine până atunci) când am venit acasă de la grădinița în prima experiență și școala primara în a doua, nu mi-am mai găsit jucăria mieluțul meu, că era deja sacrificat. Sufeream, foarte mult după ce nu-i mai găseam în țarcul mieilor, ca și cum se rupea ceva din mine, însă acum am realizat că se îngheța ceva în mine. Legătura mieluților cu Zef este sexul masculin.
Astfel zeci de ani nu am mâncat carne de miel pentru că nu puteam.
V-am împărtășit toată experineța pentru a conștintiza că oricât ați băga sub preș o emoție, până nu-i descoperiți cauza evenimetului primordial vă va urmări sub forma unei sensibilități la miros, gust, auz, atingere, furtuni naturale, vijelii, etc.
Ca profesie sunt pshilog și psihoterapeut în terapia traumei, integrativă și IMAGO și mereu am căutat cum să scap de acea tristețe, însă nu aș fi reușit dacă, în acest moment al vieții mele, nu foloseam acel ulei esențial Console care a acționat pentru a debloca durerea emoțională și a contribuit la schimbarea chimiei creierului, astfel încât, să mi se dezghețe inima înghețată de zeci de ani.
De ce spun asta că am mai pierdut un câine acum 3 ani însă nici nu l-am găsit nici nu am descoperit nimic. Ce a fost diferit în această experiență a fost utilizarea uleiului esențial exact ca la carte timp de 6 luni.
Vă doresc să aveți acest gen de experinețe prin care integrați durerile emoționale și traumele minore sau majore din copilărie pentru a putea fi liberi să vă exprimați, să vă jucați și să vă bucurați de viață.
Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și bucurie,
"unoașterea de sine este începutul înțelepciunii"
Aceasta carte a luat ființă încă de acum douăzeci și patru de ani, de când am început să tratez oamenii prin metoda informațiilor și energiilor. Este un manual de auto-vindecare din interior spre exterior.
(3) Comments for this blog
Multumesc!
Mi-a placut foarte mult povestirea acestei intamplari si mai ales conexiunile care le avem din copilarie aduse in realitatea prezenta!
Hmmmm, așa aveam și eu fobie de animale…tot ce avea blana, nu puteam sa pun mana pe ele sau să mă atingă câinii, pisici, iepuri……Anul trecut am fost in vizita la cineva care avea o pisică și o pisicuță, am stat 2 zile in acea casa, nici măcar nu m-am uitat către pisici dar înainte cu 10 minute de a pleca acasă a venit langa mine pisicuță, mi sa așezat în brațe și mi-am făcut curaj să o mângâi, din acea secunda sa produs vindecarea mea, am luat-o acasă și o iubesc de nu mai pot. Vreau sa zic că toții membrii familiei mele au rămas foarte surprinși de alegerea mea. Eu care nu suportam nici un animal să mă atingă am decis sa adopt o pisică. Mereu spun că a fost un miracol, mi-am zis ,, waw deci așa se simt vindecările spontane”
Partea interesanta este că e născută în 22 mai la fel că bunicul meu pe care l-am iubit foarte mult și care era un vindecător:) Nu am făcut legătura decât după câteva luni bune.
Mereu am știut că ceva cu fobia asta de animale pt că la fel că dvs am crescut și la bunicii paterni care aveau animale in curte și țin minte că atunci când eram mică nu îmi era frica de ele. Cînd am citit am conștientizat că și eu am avut când eram copil un ieduț cu care mă jucam și pe care l-au sacrificat 🙁
Tot așa, sora mea nu mănâncă nici un produs lactat…..acum constientiz că am avut o bivoliță, și, copii fiind ne-am jucat cu niste cuie pe lângă nutrețul care era pt ea. Într-o zi bivoliță noastră să inbolnavit și a fost dusă la abator, acolo au găsit un cui în intestinele ei. De când nu sa spus de ce nu mai avem bivoliță sora mea nu a mai pus gura pe nimic lactat, să fi având vreo 6-7 ani.
Multumesc mult, foarte interesant cum s-au asezat toate.