De multe ori căutăm în exterior pacea, fericirea, conectarea, iubirea etc, însă nimic din toate acestea nu le putem accesa – chiar dacă cei din jur poate le oferă – deoarece nu avem un program mental(convingere) cum că acestea sunt stări firești și că merităm să le experimentăm.
Astfel sursa unde căutăm este eronată și mereu ne duce la așteptări nerealiste care aduc evident suferință.
De aceea în momentul în care creezi și conții aceste resurse în interiorul tău va fi ceva natural să le vezi și în exterior prin cei din jur.
Ceea ce este în interior se reflectă în exterior – este una din legile universului.
Dacă în creierul tău există acele conexiune neuronală create în timp, știi că meriți să trăiești aceste stări, atunci resursele respective fac parte din tine, și astfel le vei putea accepta și accesa și din exterior adică de la cei din jurul tău.
Una dintre provocările oamenilor pentru a dezvolta o atitudine sau abilitate este credința că nu merită. Asta deoarece în primii ani de viață eram mereu comparați, criticați, judecați pentru ceea ce nu făceam bine și astfel am ajuns la o convingere eronată și anume că: ” nu suntem suficient de buni și pentru asta nu merităm…”.
Din punctul meu de vedere cred că este partea cu care avem de lucrat cel mai mult.
De ce cred asta? Deoarece din credința că nu suntem suficient de buni facem eforturi colosale, uneori nebăgate în seamă sau invizibile pentru ceilalți, ca să arătăm că suntem și noi buni.
De ce facem asta? Deoarece noi ne-am născut cu programul să fim buni pentru că suntem cu toții din aceeași sursă. Și atunci având implementată convingerea că nu suntem suficient de buni, ne străduim să accesăm programul inițial arhetipal cu care ne-am născut, pentru a fi noi cu adevărat.
Paradoxul este că, vom face foarte multe ca să arătăm că suntem buni dar atât timp cât cineva semnificativ din realitatea noastră înconjurătoare nu ne-a validat că suntem cu adevărat buni și nu ne-am creat o conexiune neuronală cu această atitudine în continuare vom face eforturi exagerate dar invizibile pentru ceilalți.
De ceva timp (câțiva zeci de ani) am descoperit metoda prin care îți creezi singur o conexiune neuronală – prin metoda afirmațiilor și crearea stărilor aferente – cu care apoi să te manifești plenar cu toate calitățile și atributele implementate.
Sunt persoane care nici nu pot rosti o afirmație cu ce vor să fie, de aceea le recomand să folosească în prima fază(1-6 luni) afirmații cu:
Merit să fiu…iubit(ă)
Merit să fiu acceptat(ă)
Merit să fiu conectat(ă)
Merit să fiu liniștit(ă)
Merit să fiu relaxat(ă), etc. Și tot ceea ce ați vrea să experimentați în viața și realitatea voastră.
După ce acceptați că meritați vă va fi mult mai ușor să treceți la crearea unor atitudini cum ar fi:
Eu sunt dintotdeauna iubire în manifestare
Eu sunt dintotdeauna acceptare
Eu sunt dintotdeauna conectare
Eu sunt dintotdeauna liniște și pace interioară
Eu sunt dintotdeauna relaxare, etc.
După ce am reușit să ne creăm conexiuni neuronale cu aceste convingeri ne va fi facil să fim conectați cu noi și cu ceea ce vrem să fim și evident vom aduce în realitatea noastră oameni cu care să putem fi conectați.
Conexiunea și comuniunea cu noi și cu ceilalți este o nevoie primordială a ființelor umane. Fiind conectați cu alții ne satisfacem nevoia de apartenență și de ocitocină -hormonul conectării – necesară bunei funcționări a creierului uman.
De aceea pentru faptul că suntem pe această planetă și respirăm aerul acesta, merităm să trăim tot ce este mai bun și mai frumos în viață.
Mult succes în a accepta acest adevăr, pentru a aduce tot aportul divin din Sine la suprafață, adică în manifestarea de zi cu zi a vieții noastre.
Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire,